iubire
E complicat
M-a întrebat cineva de câte ori am fost îndrăgostit. M-am surprins şi pe mine când am răspuns Nu ştiu.
Am crezut de multe ori că sunt îndrăgostit, dar adevărul este că dacă m-aş raporta la ce cred astăzi că înseamnă iubirea, nu aş mai fi atât de sigur. Nu te îndrăgosteşti doar pentru că ai fost prea mult timp singur. Nu te îndrăgosteşti după două întâlniri şi nici nu te intoxică prezenţa cuiva. Nu te culci cu cineva şi gata răsare dragostea. Nu schimbi nişte mesaje si apare relaţia perfectă.
Dar am iubit. De fiecare dată altfel, de parcă eram altă persoană. De parcă mă transformam. Şi mi-ai plăcut mereu sentimentul acela. Am alergat după el mai degrabă. Iubirea te schimbă. Uneori în bine, alteori în rău. Şi aş putea să mint şi să spun că a fost doar în bine, dar atunci când iubeşti, mai devreme sau mai târziu cunoşti şi suferinţa. Care la fel are darul de a te transforma. Doar că o face într-un mod mai puţin plăcut.
Cineva îmi zicea că m-aş potrivi mai degrabă în 1800 cu ideile mele despre iubire. Recunosc, sunt un pic învechite pentru lumea de astăzi, pregătită să găsească dragostea apăsând un buton pe aplicaţie. Sărind din relaţie în relaţie, minţindu-se că se îndrăgostesc de fiecare dată. Cred că o iubire se creşte, cu multă atenţie, dedicare, timp, efort şi înţelegere. Nu stă în lucruri dramatice şi de efect şi ar trebui să ştiu asta. Am fost şi acolo.
Am părut un pic sceptic? Tocmai astăzi? Nu sunt. Există iubire, doar că acum înseamnă mai mult decât oricând.
Share
Semne de iubire
Am avut o discuţie lungă legată de iubire, aşteptări, sprijin şi singurătate. Atât de lungă încât a fost nevoie de două şedinţe. Şi un exerciţiu extrem de interesant a fost să sap şi să spun semnele de iubire, aşa cum le văd eu. Când mă refer la iubire, nu ma refer la cea amoroasă, ci la acea iubire pe care o simţi când ţii la un om. Poate vi se pare ceva infantil sau poate ceva imbecil, pentru că nu prea poţi să cuantifici aşa ceva, dar credeţi-mă că a fost ceva care mi-a deschis ochii asupra a ceea ce aştept, ce ofer şi ce impact are asupra mea. Nu am cum să scriu ce s-a discutat în 4 ore, dar am făcut un mic rezumat.
Întrebările despre lucrurile de zi cu zi, puse cu scopul de a afla ce se întâmplă în viaţa cuiva, de a arăta grija şi nu doar pentru a nu exista linişte. Arată interesul pur pentru un om. Să te intereseze partea plictisitoare uneori, să duci o conversaţie coerentă bazată pe aceste întrebări şi răspunsuri. Nu doar ce faci, bine.
Lucrurile mărunte, pe care puţini oameni le fac, precum afirmaţiile “ai grija de tine”, “îmbracă-te gros”, “anunţă-mă când ajungi”. Sunt un semn masiv de iubire, pentru că arată îngrijorarea pentru cineva şi dorinţa de a ştii că un om este bine.
Un alt semn de iubire pentru mine este capacitatea de a face promisiuni şi de a te ţine de ele. Poate pentru că am văzut prea multe făcute şi încălcate. Dar atunci când spui “promit” ţi-ai asumat ceva şi îţi arată cât de mult contează acel lucru. Când cineva nu face promisiuni deloc sau nu se ţine de ele, atunci apare un mare steag roşu.
Timpul oferit cuiva. Cred că cel mai important semn pentru mine. Dovada supremă. Îţi faci timp pentru lucrurile şi oamenii la care ţii. Înţeleg că vieţile noastre sunt complicate, dar cred că tărie că atunci când un om îşi face timp să te vadă sau să te sune în mode regulat, omul acela ţine la tine. Îţi împrumută o parte din viaţa sa şi a ales partea mai grea, nu cea uşoară cu un singur mesaj de ziua ta sau dat în grabă în timp ce începe un film.
Se bucură pentru tine atunci când se întâmplă lucruri bune în viaţa ta şi te împinge constant pentru a deveni mai bun, mai echilibrat sau mai bogat. Nu ştiu dacă pot să explic, dar se simte când ai pe cineva care te felicită de formă sau care nu oferă niciun sprijin pentru o viaţă mai bună. Nu mă refer la bani, ci pur şi simplu la încurajarea realistă, la tips&tricks sau la un feedback realist.
Şi ultimul semn mare de iubire este faptul că ai încredere în cineva. Faptul că te poţi baza pe cineva este ceva enorm. Înseamnă că prin comportamentul său a arătat cât de sigur te simţi lângă omul acela. Cât de în serios iei sfaturile sale, cât crezi în legătura dintre voi şi cum s-a comportat până acum.
A durat ceva până le-am pus cap la cap şi mai mult a durat până când am înţeles anumite lucruri. Dar a meritat.
Share
Mă doare
Am o prietenă care încearcă să treacă peste o despărţire. Încearcă să găsească răspunsuri, să se rupă de tot ce a fost şi să înţeleagă ce n-a mers. Mi-a spus “Mă doare. Şi nu merit să mă simt aşa doar pentru că am iubit pe cineva.”
Nu o să mint, când am auzit mesajul vocal de la ea, parcă s-a rupt ceva în mine. Am simţit o furie imensă pentru cel care a făcut-o să se simtă aşa. Pentru că s-a jucat cu nişte lucruri care sunt atât de importante şi a făcut un suflet să se simtă aşa. Dacă dispreţuiesc ceva pe lumea asta, oamenii ăştia sunt pe primul loc.
Şi am simţit un val imens de milă şi iubire pentru ea. Iubirea nu ar trebui să doară niciodată. Dar o să asocieze mereu cele două emoţii. Pentru că este altfel. Nu înşiră bărbaţii ca pe mărgele şi nu se îndrăgosteşte des. Iar când o face, o face cu toată inima, încât nu ştiu cum să vă spun, dar pare mai frumoasă.
N-am putut să-i transmit prin cuvinte tot ce aveam de spus. Mi s-a părut greu să-i transmit toată emoţia mea, iar uneori cuvintele par mici, mici de tot.
O să treacă timp să-şi revină, să aibă iar încrederea în ea şi în alţi oameni. Nu o să-i fie uşor. Am avut şase luni în care nu am zâmbit când mi s-a întâmplat ceva asemănător. Dar cum i-am spus şi ei, durerea dispare, apoi cu paşi mici începi să te simţi mai bine. Te transformi, înveţi să iubeşti alţi oameni şi pe tine. Iar Universul chiar ştie să răsplătească lacrimile.
Share
Sufletul pereche
Pentru că am intrat în luna Februarie, plină de sărbători dedicate dragostei, am spus că o postare legată de conceptul de “suflete pereche” se potriveşte. Chiar dacă avem ca scop căutarea acestui suflet pereche sau nu, nu putem să negăm că ideea este atractivă.
Grecia Antică
Platon oferă în “Banchetul” o posibilă explicaţie. La început oamenii au fost creaţi cu patru mâini, patru picioare şi un cap cu două feţe. Temându-se de puterea acestei fiinţe, Zeus l-a separat pe om în două. De atunci oamenii încearcă să-şi găsească jumătatea.
Budism
În cultura budistă procesul de reîncarnare este o realitate acceptată. Aşa că nu este greu pentru adepţii acestei filozofii să creadă că pe măsură ce trec dintr-o viaţă în alta, să întâlnească persoane ce au o legătură cu ei. Până la urmă dacă ceva nu a mers în viaţa aceasta, există o şansă ca în următoarea să graviteze spre persoane iubite.
Iudaism
Şi aici există conceptul. Bashert este termenul ce s-ar traduce prin “destinat”. Se referă la persoana ce îţi împlineşte destinul. Pe de altă parte se pune accentul şi pe alegerea omului, astfel încât este posibil să găseşti această persoană, dar rămâne la alegerea ta dacă o alegi sau nu.
Cultura asiatică
Aici o să povestesc mai mult, pentru că am o înclinaţie spre această cultură. În China şi în Asia de Est există credinţa că sufletele pereche sunt legate cu un fir roşu. Acesta se poate încurca sau extinde, dar nu se poate rupe. Povestea populară spune că un bătrân îi explică unui tânăr că este legat de viitoarea sa soţie printr-un fir roşu şi indiferent de ce s-ar întâmpla o va întâlni. Tânărul neinteresat de căsătorie, se enervează, apucă o piatră şi loveşte o fată ce trecea din întâmplare. Peste ani, părinţii tânărului îi aranjează o căsatorie, iar în noaptea nunţii fata îl aşteptă cu voalul pe faţă. După ce îi dă voalul jos, tânărul este uimit de frumuseţea fetei şi în acelaşi timp observă o bijuterie în sprânceana sa. Curios, o întreabă de ce poartă acea bijuterie. Fata îi spune că are o cicatrice, făcută acum mult timp de un băiat ce a aruncat o piatră către ea.
Share
Pe viaţă
Sunt puţine obiecte ce durează o viaţă. Ca asta să se întâmple trebuie să fie făcute dintr-un material rezistent, asamblat cu grijă şi iubire. Să păstreze o parte din sufletul omului ce aşează fiecare componentă la locul său. Scopul obiectului este să fie folosit, de multe ori în condiţii vitrege, nu pentru o zi, o săptămână, ci pentru cât mai mult timp.
La fel se întâmplă şi cu relaţiile între oameni. Ne place să credem că vin automat cu o garanţie pe viaţă. Şi da, există şi cazuri de oameni ce reuşesc să rămână acolo, unul pentru altul pe tot parcursul vieţii lor. Dar mai dese sunt cazurile în care ceva se strică şi după o perioadă scurtă, se prăbuşeşte totul.
Ca o relaţie să dureze, trebuie să fie construite cu o mare grijă. Mulţi cred că numărul de ani ajută, dar sunt oameni ce îţi devin prieteni mai buni în şase luni, decât alţii dupa douăzeci. Trebuie ca toate lucrurile ce clădesc o iubire, o prietenie să fie acolo. Dragoste, încredere, suport în vremurile grele şi zâmbete în clipele frumoase. Dacă lipseşte ceva, totul este şubred. Şi chiar şi atunci când toate componentele sunt acolo, totul se face cu grijă, cu migală şi cu credinţa că ce se întamplă merită.
Fix ca orice obiect ce durează, orice relaţie are nevoie din când în când de întreţinere. Are nevoie de un set de reguli ce ajută, de comunicare şi câteodată de un efort. Complacerea, minciunea, neîncrederea sau falsitatea fac ceea ce rugina face fierului.
Dar poate cel mai important este să nu te gândeşti la ceva pe viaţă. Noi ne schimbăm, lumea din jurul nostru se schimba şi nu poţi promite ceva fără să fii sigur că o poţi duce la capăt.Să fiţi prieteni sau iubiţi în clipa asta, în clipa urmatoare, până când se scurge şi ultima.
Asta vreau şi asta pot să promit.
Share
Blestem
Nu este doar pentru una. Este pentru toate.
Şi chiar sper:
să găseşti cea mai frumoasă persoană şi să realizezi cât contează asta cu adevărat.
să ai parte de toţi banii din lume şi să te simţi săracă.
să te trezeşti în cel mai comod pat şi omul de lângă tine să pară un străin.
să îţi doreşti să vorbeşti despre lucruri importante şi să găseşti doar minţi închise.
să călătoreşti peste tot în lume şi amintirile tale să fie doar desprea acea seară.
să ai parte doar de zâmbete şi să te bântuie imaginea omului cu faţa tristă.
să te sune zeci de oameni şi să nu auzi vocea pe care o vrei.
să ai o casă cu zeci de camere şi să nu simţi că eşti acasă.
să auzi cele mai extravagante declaraţii de iubire şi mintea ta să zboare la acel “Te iubesc“.
să nu mai cazi niciodată pentru că ştii că nu mai este cine să te ridice de jos.
să ai parte doar de zile fericite pentru că în sinea ta ştii că nimeni nu o să-ţi mai şteargă lacrima.
să fie doar de vară pentru şi să fie singurul mod in care o să ai parte de căldură adevărată.
să ai doar oameni sinceri lângă tine şi să afli valoarea omul ce ţi-a păstrat secretele.
să fii încojurată de oameni şi să te simţi singură.
să găseşti ceea ce tu crezi acum că o să-ţi aducă fericirea şi să îţi dai seama că asta nu asta căutai.
Share
Destin
“Dacă este destinat să se întâmple, o să se întâmple”. Am auzit fraza asta de nenumărate ori şi ca să fiu sincer mult timp am crezut că aşa este. Puteţi să credeţi că eram optimist sau pur şi simplu un fraier.
Dar mi-am dat seama că de fapt în viaţă nu merge aşa. Nimic, dar absolut nimic nu se întâmplă fără efort, fără o implicare constantă şi fără decizii.
În orice relaţie, alegi ceva. Alegi să te implici, să iubeşti necondiţionat, să ierţi, să-ţi amâni visurile sau să faci compromisuri. Şi astea sunt deciziile mari cu un impact enorm, dar mai sunt şi sutele de alegeri mici pe care le faci zi de zi. Să păstrezi jumătate din ciocolată, să te trezeşti şi să faci cafeaua pentru amândoi, să cumperi o floare în loc de un joc sau o carte în loc de machiaj. Şi poate nu par gesturi măreţe, dar sunt multe şi toate contează şi implică o alegere, fie ea de multe ori inconştientă.
Iubirea nu este totul; pasiunea nu este de ajuns; frumuseţea ajută până la un punct. Istoria este plină de exemple de oameni ce erau destinaţi unul altuia şi totuşi nu a fost aşa. Viaţa te pune faţă în faţă şi pe urmă îşi vede de drum. Contează efortul susţinut, mic sau mare, zi de zi, oră de oră. Şi chiar dacă destinul v-a adus împreună, restul a venit de la voi, iar inerţia nu durează mult. Depinde doar de oamenii implicaţi.
Şi mulţi nu am înţeles asta. Pentru că a fost mai comod să spunem că a fost soarta. Noi am făcut tot ce puteam face, dar uite că aşa s-a întâmplat. Dar ne şi minţim când avem speranţa că poate o să vină o forţă supranaturală care o să rezolve totul, poate peste o lună, un an sau cinci. Nu, nu merge aşa. Toate greşelile sunt ale tale. Toate soluţiile sunt la tine.
Ştiu că pare ca o luptă. Uneori chiar aşa se simte, deşi nu ne dăm seama. Dar merită.
Share
Direcţie
Am stat şi m-am uitat la mine şi la oamenii din jur. Mi-am măsurat fiecare pas, am cântărit fiecare decizie şi am numărat greşelile. Un exerciţiu inutil ar spune unii, pentru că trecutul rămâne trecut. Un lucru pe care îl fac oamenii ce au prea mult timp liber ar spune alţii. Poate au dreptate, dar la fel de bine ar putea să greşească.
Pentru că am văzut lucruri pe care nu ştiu dacă eram pregătit să le recunosc nici faţă de mine. Dar mai important mi-am dat seama că există lucruri ce mi-au lipsit şi au stat la baza tuturor deciziilor: direcţia şi scopul final. Am orbecăit prin viaţa până acum, căutand lucruri şi oameni fără să ştiu ce vreau de la ei şi de la mine.
Vă dau şi un exemplu, căutăm mereu iubirea. Ştiu, siropos subiect; discutat până la refuz. Dar aici vorbesc eu, din perspectiva mea. Şi mi-am dat seama că am cautat-o oarecum greşit. Am văzut-o mereu ca o scăpare de singurătate, o modalitate de a găsi pe cineva să mă completeze, să mă ridice şi să mă facă bine. Vă daţi seama cât egoism? Să ceri atât de mult de la cineva doar pentru că eşti singur şi să crezi că asta este dragoste. Să nu iubeşti pe cineva doar pentru că este o persoană extraordinară şi merită fericire, alături de mine, ci pentru că sunt sătul de singurătate. Scopul trebuia să fie întotdeauna fericirea comună, să ştii că persoana aia merită sprijin indiferent de oră sau distanţă. Să devii nu doar tu, ci şi ea parte a ceva mult mai mare.
Sau poate am căutat-o în femei, ce ştiam că o să mă facă fericit doar pentru o perioadă scurtă de timp. Am căutat morfina pentru o săptămână, două, ştiind foarte bine că nu eram acolo 100%. Şi am văzut recent ce înseamnă asta. Sau poate am sucit mintea cuiva doar pentru că puteam să o fac. Am văzut extraordinar de multă lume ce spune şi face asta. Că merită să suferi dar să ai parte de câteva momente de fericire. Să faci aceeaşi greşeală, spunând că este viaţa ta şi tu cauţi iubire. Câtă lipsă de direcţie!
Apoi trec la lucrurile mărunte precum job, casă, maşini şi bani. Vrem să muncim cât mai puţin dar să câştigăm sume enorme. Dar nu am auzit un om care să spună că vrea să fie mândru de munca lui. Dispus să muncească 16 ore pe zi timp de 5 ani pentru visul său. Pentru noi banul este scopul suprem, care o să ne aducă vacanţe, maşini şi case. Un scop pe care îl are cam toată lumea. Niciunul în schimb nu vrea să devină mai bun dacă atinge acestă bornă. Să ajute, să se dezvolte sau să schimbe lumea atât de mult încât când cineva îi spune numele să nu adauge doar milionar după el. Nu, vrem doar să ne vină şampania la masă şi să stăm în Loft, Nuba şi alte localuri.
Şi merg şi eu prin viaţă ca şi alţii de altfel, cu busola învârtindu-se constant, cu scopurile noastre limitate sau lipsind cu desăvârşire, crezând că avem adevărul absolut. Că ştim să iubim, că ştim ce vrem de la viaţă şi că ne cunoaştem.
Share
Ai urât o persoană pe care o iubeai?
Marţi am primit întrebare asta care sincer m-a luat pe nepregătite. I-am spus şi atunci şi îi spun şi acum că este o întrebare ciudată. Dar îmi plac minţile care lucrează altfel, aşa că vine şi răspunsul cum am promis. Nu, nu am urât pe nimeni. Indiferent ce mi-a făcut, ce am simţit că mi-a făcut sau cum s-au aşezat lucrurile.
Chiar m-am gândit să primească fix ceea ce cred că vor. Viaţa are un mod ciudat de a-ţi arăta ce vrei, ce meriţi, de ce şi ce oameni au fost acolo pentru tine. Nu o spun dintr-o poziţie de sfânt. Şi eu am păţit la fel şi era prea târziu pentru regrete. Unii învaţă din asta, alţii continuă să facă aceleaşi greşeli.
Dar să urăşti pe cineva mi se pare sincer un consum de energie total inutil. Nu pot să schimb ce s-a întâmplat, iar să treci de la iubire la ură mi se pare atât de străin de mine. Am trecut prin multe stări: trist, dezamăgit, depresiv ba chiar răzbunător, dar niciodată nu am făcut pasul catre ură. Eu am investit timp, sentimente şi încredere în persoana respectivă. Poate şi persoana respectivă a făcut la fel. Ar părea cumva că mă trădez pe mine, pentru că asta am simţit atunci. Are oare rost să fiu ros de furie?
Sunt Gemeni, am emoţii pentru două persoane, dar nimeni nu merită ură dacă la un moment dat am spus “Te iubesc”. Avem soluţii mult mai creative.
Share
Aş vrea să te urăsc -II
Am tot primit în ultima lună zeci de vizite pe un articol din 2014. Şi m-a intrigat şi speriat, pentru că ştiu cum scriam în trecut. Cu la fel de mult suflet ca şi astăzi, dar poate mai dur, mai violent şi fără reţineri.
Am recitit articolul şi ca să fiu sincer am fost surprins. Titlul este foarte la obiect clar făcut să atragă atenţia, dar postarea în sine este ca un foc mocnit. Are urme de cenuşă de la început până la sfârşit. Îmi este clar că aş fi vrut să spun mai multe atunci, să scuip cu venin şi să arunc toată vina. 
Dar luasem cumva o hotărâre şi nu am făcut asta. Şi într-o oarecare măsură mă bucur, pentru că articolul acesta este unul dintre cele mai vizualizate din câte am scris. Poate nu ca în ultima lună, dar într-un ritm constant din ce văd în istoric.
Ce mă întristează este că toată lumea care intră pe postarea asta scrie titlul pe Google. Nu ştiu dacă pot să explic prea bine, dar încerc. Postarea nu are cuvinte cheie ca să dai pe ea din greşeală, nu este niciun site care să te redirecţioneze pe blogul meu. Există doar persoane care scriu “Aş vrea să te urăsc“.
Şi poate nu este nici cel mai bun text pe care l-am scris, dar nu te învaţă să urăşti pe cineva. Arată doar că şi în cele mai grele clipe poţi să uiţi, să mergi mai departe şi să-şi controlezi mintea. Să iubeşti ideea de iubire fără să rămână pătată de cineva. Sunt multe postări de care nu sunt mândru şi le-aş şterge. Dar asta nu. Oamenii care intră vor simţi amărăciunea dar nu vor simţi nicio ură.
Ştiu ce o să spuneţi. Seamănă cu câteva texte recente. Deci ce tot vorbesc eu aici?
E simplu. Am făcut ceva schimbări de atunci şi am rămas cumva la fel. Nu am mai fost aşa furios, nu mai doresc cumva pedepse. De astea nu mă ocup eu; eu doar ignor. În acelaşi timp rămân la fel de vulnerabil şi am rămas mereu încrezător în oamenii ce sunt aproape de inima şi mintea mea. Uneori îmi iese, alteori nu, dar am învăţat că am oferit tot ce era mai bun din bine. Şi dacă nu a fost de ajuns, problema nu este la mine.
Şi încă ceva. Atunci era iarnă, acum este toamnă.
Din Viata 