Ne-am saturat

Posted on

Daca esti la fel ca si mine ai fost crescut de parinti care au incercat sa iti ofere tot ce era mai bun. Poate ca nu am crescut cu o bona, dar am avut parinti iubitori ce nu ne-au lovit ci ne-au explicat cu rabdare de ce unele lucruri nu se fac si de ce ar trebui sa invatam. Toata generatia mea a crescut cu zicala :” sa inveti ca sa nu ajungi ca mine”. Ai mei nu erau profesori, doctori ci muncitori. Pentru ei lasatul capului in jos in fata sefului era ceva normal, dar nu isi doreau sa patesc si eu asta. Si singura scapare pe care ei o vedeau era studiatul.

Sursa: Hotnews
Sursa: Hotnews

Si eu la fel ca si altii am invatat. Nu am fost mereu primul dar ma zbateam sa fiu. De multe ori nu o faceam pentru mine, ci pentru parinti. Imi era rusine sa ma gandesc ca ma duc acasa si ii dezamagesc. Si am tot invatat pana am terminat liceul. Apoi am facut si facultatea, desi sa fiu sincer nu ii vedeam rostul. Dar am facut-o pentru ca parea o scapare catre un trai bun, indestulator.

Am terminat si am vazut ce se intampla cu locurile de munca. A fost primul moment in care mi-am pus serios problema daca sa plec sau nu din tara. M-am angajat si a trecut si ideea de a pleca. Dar a revenit in forta astazi, dupa noaptea cea lunga.

Ca si altii muncesc pe un salariu decent. Cu toate astea de multe ori te lovesti de lipsuri. Casa, mobila, masina…lucruri pe care parintii mei le puteau lua intr-un an, sunt acum disponibile in 30 de ani in rate. Si sunt furios de multe ori pentru ca oricat de mult as strange sau as castiga tot nu pot avea lucruri normale si nu excursii in Dubai sau masinii de 100000 de euro.

Pe langa toate astea vezi o clica ce iti rade in fata cu vile, masini, furturi si abuzuri. Si tot ei sa dau legi ce ii scot de sub incidenta legii. Atunci iti fierbe sangele cand vezi tupeul extrem. Sume de sub 200.000 de lei nu aduc cu ele si un dosar penal. Pai strang 10 ani ca sa fac suma aia, daca nu as manca deloc. Si ei scapa fara sa le pese de oamenii iesiti in strada, cu legi date seara ca niste hoti de rand. Stau si ma intreb daca era mai bine sa ma fi nascut intr-o tara bananiera. Acolo macar asa merge treaba si nu ai asteptari.

Am iesit in strada si acum un an, am iesit si saptamana trecut si probabil o sa ies si astazi. Dar chiar suntem nevoiti sa iesim in strada pentru ceva normal? Pentru fiecare asteptarea de-a noastra suntem nevoiti sa stam in frig si sa induram umilinte de la televiziuni ce ne jignesc cu termeni de “sorosisti” si “huligani”?

Nu stiu cati vor iesi in strada. Multi au alte treburi prin cafenele sau in fata televizorului. Nu am pic de respect pentru ei. Probabil nici nu au fost la vot pentru ca nu schimba nimic. Ei bine s-a schimbat ceva si in rau. Pentru aia 50 de lei la salariul tau de rahat, noi restul suferim. Si este doar inceputul a 4 ani de cosmar pentru o parte a societatii.

Iesim in strada si cerem normalul. Daca nu il vom primi, probabil ca va exista un exod in strainatate. Poate atunci cei 50 de lei iti vor ajunge sa platesti taxele si scumpirile in locul nostru.

The times they are a changin’

Posted on Updated on

Sunt om caruia ii place rutina. Imi place sa stiu ca exista lucruri pe care le fac in fiecare zi, de la tigara de dimineata pana la documentarul de seara ce ma face sa adorm. Uneori cand totul pare sa decurga altfel, imi fac timp pentru un lucru mic pe care il fac mereu si ma simt mai linistit.1

Dar cateodata apare un lucru iesit din comun ce iti da rutina peste cap. Cateodata reactionez cu ostilitate, pentru ca nu imi place, dar cateodata ma las dus de val. Si chiar daca a fost ceva neobisnuit, iti dai seama ca a fost ceva care te-a transformat, chiar daca pentru o durata scurta.

Exista insa si momente de cumpana in care controlul iti este luat si altcineva decide pentru tine. Sunt minute, zile sau luni in care simti ca mintea ta nu mai suporta asteptarea. O scrisoare de acceptare, un diagnostic pozitiv sau multe astfel de situatii.

Ei bine urasc momentele astea. Ajungi sa iti dai seama de fragilitatea ta, de a celor din jur si cat de putin poti influenta ceva cu adevarat. Esti doar un mic om din carne si oase ce asteapta cu capul plecat un deznodamant sau altul. Inteligenta ta, banii tai sau familia ta nu conteaza in niciun fel. Esti egal cu un somalez, un englez sau orice alt om de planeta.

Insa din aceste momente intodeauna apare un alt om. Nu mai esti acelasi niciodata, indiferent cat de mult ai incerca. Experienta te-a schimbat si vezi viata altfel. Stiu ca pare un cliseu, dar asa se intampla. Cand momentul de cumpana s-a terminat pleci cu zambetul pe buze sau cu lacrimi pe obraz.

Dar esti diferit.

 

26

Posted on

Nu am mai scris de foarte mult timp. Am avut 2 motive: nu aveam ce sa spun si aveam prea mult de spus.

Stiu ca ma contrazic, dar exact asa a fost. Au fost momente in care am avut 0 lucruri de transmis. Apoi am o perioada in care chiar s-au intamplat foarte multe lucruri. Si eram de-a dreptul prea emotionat pentru a scrie. Mi-a fost dor sa scriu si am ales tocmai ziua de azi, pentru ca apele s-au linistit si sunt pur si simplu mai fericit ca de obicei.1

Am un nepot acum. Nu stiu daca v-am spus asta, dar asta este unul dintre lucrurile frumoase de care ma bucur. Mie unul nu imi plac copiii, pentru ca mi se par ca iti distrug rutina si toate lucrurile de care te bucurai inainte. Dar pentru ca nu il cresc eu, pot sa ma bucur de scurtele momente in care suntem impreuna. Este ceva nemaipomenit sa vezi primele clipe si bucuria unuia care de abia porneste in viata.

Am castigat un nepot, dar am pierdut o bunica. As putea sa mint si sa spun ca am fost devastat, dar aici nu mint. Am primit vestea cu stoicism, dupa saptamani in care bunica mea a stat intr-un spital. Dupa mine a fost o eliberare dintr-o soarta pe care nu as dori sa o incerce nimeni. M-a socat insa moartea ca fenomen. Dintr-o femeie joviala si plina de povestiri cu talc sa ramana un trup inert. Sa o vezi in prag de fiecare data cand o vizitezi si apoi sa vezi o casa goala, ce nu iti transmite nimic si de care nu te mai leaga absolut nimic.

Si ajungem in prezent. A trecut jumatate de an si parca a zburat. Fiecare zi a avut nervi, munca si realizari. Proportiile nu sunt mereu egale intre cele 3, dar cateodata nu mai tin cont de asta. Inca astept ceva senzational pentru a ma scoate din rutina, dar mi-am dat seama ca viata asta nu este chiar asa de rea. Ma surprind oamenii in fiecare zi; unii cu prostia lor, altii cu daruirea lor. Partea buna este ca nu ma plictisesc.

Astazi mai mult ca niciodata am vazut ca uneori ma axez prea mult pe lucrurile negative. Pentru asta va multumesc.

P.S. Nu incepeti cu “si tu?…cand un copil”. :))

Best and Worst.

Posted on

It was the best of times, it was the worst of times.

Foarte mult timp mi s-a parut ca fraza asta este un non-sens. Pana acum ceva timp, pana cand mi-am dat seama ca traiesc si eu exact aceste cuvinte.Am ajuns intr-un punct in care imi dau seama ca imi este bine si ca nu imi este chiar bine.

Sunt fericit pana peste masura pentru anumite aspecte din viata mea. Nu cred ca au fost momente mai minunate, daca stau sa ma gandesc. Au aparut intamplari si evenimente ce ma fac sa ma gandesc cu bucurie la viitor. Este probabil pentru prima oara in care in mintea mea viitorul nu este o tesatura fara cap si coada.

Si pe urma apare partea mai putin fericita. Care daca as putea spune, este ca norul acela din desenele animate, ce ma urmeaza peste tot. Chestia este ca nu am deocamdata o umbrela. Si sunt cam plouat mereu, tinand cont ca nu vad soarele la orizont. Este o parte din mine ce simte ca inca nu sunt bine. Ca am nevoie de mai mult.

Dupa ce am scris toate astea imi dau seama ca  Charles Dickens m-a inteles perfect acum mai bine de 100 de ani 🙂

De ce trebuie sa fii primul?

Posted on

Ieri am intrat intr-un supermarket. In timp ce stateam linistit la coada imensa, o mamica isi certa copilul. Vina lui era ca ceruse ceva din raft. Replica mamei a fost “nu iti iau pentru ca nu te-ai calificat pentru Olimpiada la Limba Romana”.

Apoi a inceput sa dea cateva nume, probabil, colegi ai baietelului, ce erau olimpici la 2-3 materii. El de ce nu poate sa fie la fel?1

Mi s-a facut sincer mila de cel mic. In primul rand pentru ca mama practica metoda premierii pentru rezultate. Am vazut metoda la tot mai multi parinti. Iei un 10 si ai voie sa iesi in oras sau iei nota mare in teza si poti sa te duci la antrenamente de nu stiu ce sport.

Contrar parerii generale ale adultilor, copiii miros siretlicurile astea si obtin rezultate bune pe termen scurt, doar pentru recompensa.

In al doilea rand mi-am adus aminte de mine cand eram mai mic. Stiu ca nu se mai vede acum, dar eu chiar aveam rezultate bune la invatatura. Eram mai mereu la olimpiade si chiar am obtinut rezultate notabile, de care eram tare mandru. Problema atunci, ca si acum, era ca eram olimpic la vreo 2-3 materii.

O incercare a profesorilor de a se lauda si de a primi beneficii, dar si un motiv de mandrie pentru parintii mei. Tin totusi sa mentionez ca eu nu prea primeam recompense, pentru ca li se parea ceva normal sa invat bine. Pe langa asta, niciodata nu am fost certat ca nu am ajuns la faza pe tara sau mai stiu eu ce.

Poate divaghez, dar ce vreau sa spun este ca mi se pare gresita ideea de a face din copil un geniu multilateral dezvoltat cum spuneau socialistii. Parintii ar trebui sa ii cultive pasiunile. Sa vada ce ii se potriveste copilului si sa il discute cu el, daca ii place cu adevarat, daca ar vrea sa aprofundeze sau nu.

Dar ce urasc eu este comparatia asta de-a dreptul idioata cu alti copii. Bai, stiu parinti care stiu ca au copii prosti. Si s-au impacat cu asta. Atat ii duce capul si s-au incercat nenumarate solutii. Tu ai unul care este inteligent, pasionat de ceva si il faci sa simta prost. De multe ori cred ca este doar invidia parintilor, fata de parintele celor care mai multe premii.

Doar pentru ca nu are atat de multe diplome, nu inseamna ca este prost. Am diplome incat as putea sa tapetez peretii. De cele mai multe ori conteaza o mana care sa te ghideze. Sa ai o directie si sa nu mergi ca un bezmetic, cu ideea ca ai fost bun la multe si mai tarziu, iti dai seama ca nu te-ai axat pe ceva. Trimite-l la olimpiade, vezi la care s-a descurcat mai bine si intreaba-l daca ii place ceea ce a realizat.

P.S. Evident ca nu am copii, dar am fost si eu unul.

Bring it!

Posted on

Anul asta a fost ciudat tare; plin de contradictii.43de43996b1c85f2d7efae663a2d3a0a

Au fost luni ce pareau atat de lungi incat aveam impresia ca sunt in Ziua Cartitei. Si cu toate astea Revelionul a venit atat de repede incat imi aduc aminte perfect ce faceam acum un an, pe vremea asta.

Am iubit si am urat cu aproape aceeasi intensitate, am fost nervos peste masura ca apoi sa am lungi perioade de apatie.

Am gasit oameni frumosi ce mi-au aratat cat de mult poate insemna o conversatie sincera. Am lasat in spate prieteni ce pur si simplu nu si-au gasit timp pentru o pauza de tigara in viata lor.

Am simtit tragedia alaturi de o tara si am vazut oameni revoltati in strada ce isi doreau aceleasi lucruri ca si mine.

Nu stiu cum va arata 2016 si sincer nici nu mi-as dori sa aflu, daca s-ar putea cumva. Am ajuns intr-un punct in care chiar imi place viata, cu toate rahaturile pe care le mai primesti din cand in cand. Nu prea conteaza cine este langa tine, atat timp cat tu te simti bine in pielea ta. Daca iubesti pe cineva cu adevarat este un plus, daca nu…nu iti da cu minus 🙂

Vad ca multi asteapta lucruri mari de la 2016. Sa-i duca la sala, sa ii tina la dieta sau sa renunte la tigari. Eu nu cer nimic. Sa vina cu tot ce are, bun sau rau.

Obositi

Posted on

Am iesit de la serviciu la ora 18. A fost una dintre zilele in care am simtit cum oboseala si stresul pun stapanire pe mine. Si mergand agale spre casa, m-am urcat in tramvaiul aglomerat si ma chinuiam sa citesc cartea in lumina proasta.

Langa mine 2 doamne pe la 40-45 ani, corporatiste dupa imbracaminte. Una dintre ele povestea cum a fost vacanta in Elvetia. Apoi schimband subiectul ii spune celeilalte cat de rusine i-a fost cand a auzit de la receptionera hotelului ca sunt proteste la noi in tara. Citez din memorie “parca eram o tara d-aia de mana a 3 a”. Cealalta doamna ii raspunde ca au fost doar pusti care nici nu stiau ce cer.

M-am simtit ca cineva mi-a dat un pumn in stomac. Mi-a fost sila de faptul ca sunt conational cu asemenea specimene. Mi-am dat seama ca uneori chiar nu merita sa strigi pentru schimbare la varf cand cei de jos gandesc asa.

S-a cerut schimbarea sistemului care face mii de tineri sa plece din tara. Vrem sa plecam de bine? Nu, vrem sa plecam pentru ca nu vrem sa fim indatorati la banca 30 de ani pentru o casa. Pentru ca nu vrem sa dam spaga pentru fiecare foaie, act sau adeverinta cand deja ne platim taxele. Nu vrem sa muncim 45 de ani, ca mai apoi sa ne chivernisim fiecare banut. Nu vrem sa aplicam la 100 de firme, ca poate cuiva ii place fontul pe care il folosim in CV si nu ce scrie in el.

Vrem ca tragedia din Colectiv sa nu mai aiba loc, nu pentru ca patronii inchid cluburile, ci pentru ca institutiile statului au controlat intr-un mod corect restul de localuri. Nu vrem scuze si legi tardive, ci preventie si corectitudine. Eu unul nu vrea sa ma duc intr-un club, biserica, scoala etc si sa ma uit cate stingatoare si iesiri de urgenta exista. Vreau sa stiu ca pot sa intru cu cea mai mare incredere, pentru ca cineva isi face treaba intr-un mod profesionist.

Astea ar fi doar cateva motive pe care eu le-am avut atunci cand am iesit. Altii au avut alte motive, cum este si normal. Nu am fost platit cand am iesit. Am iesit pentru ca au murit oameni din cauza unui sistem. Dar sistemul este compus din oameni, probabil care cand gandesc ca dumneavoastra.

Daca dumneavoastra, doamnelor vi se pare ca totul merge struna la noi, mi-e mila de noi, ca popor.