26

Posted on

Nu am mai scris de foarte mult timp. Am avut 2 motive: nu aveam ce sa spun si aveam prea mult de spus.

Stiu ca ma contrazic, dar exact asa a fost. Au fost momente in care am avut 0 lucruri de transmis. Apoi am o perioada in care chiar s-au intamplat foarte multe lucruri. Si eram de-a dreptul prea emotionat pentru a scrie. Mi-a fost dor sa scriu si am ales tocmai ziua de azi, pentru ca apele s-au linistit si sunt pur si simplu mai fericit ca de obicei.1

Am un nepot acum. Nu stiu daca v-am spus asta, dar asta este unul dintre lucrurile frumoase de care ma bucur. Mie unul nu imi plac copiii, pentru ca mi se par ca iti distrug rutina si toate lucrurile de care te bucurai inainte. Dar pentru ca nu il cresc eu, pot sa ma bucur de scurtele momente in care suntem impreuna. Este ceva nemaipomenit sa vezi primele clipe si bucuria unuia care de abia porneste in viata.

Am castigat un nepot, dar am pierdut o bunica. As putea sa mint si sa spun ca am fost devastat, dar aici nu mint. Am primit vestea cu stoicism, dupa saptamani in care bunica mea a stat intr-un spital. Dupa mine a fost o eliberare dintr-o soarta pe care nu as dori sa o incerce nimeni. M-a socat insa moartea ca fenomen. Dintr-o femeie joviala si plina de povestiri cu talc sa ramana un trup inert. Sa o vezi in prag de fiecare data cand o vizitezi si apoi sa vezi o casa goala, ce nu iti transmite nimic si de care nu te mai leaga absolut nimic.

Si ajungem in prezent. A trecut jumatate de an si parca a zburat. Fiecare zi a avut nervi, munca si realizari. Proportiile nu sunt mereu egale intre cele 3, dar cateodata nu mai tin cont de asta. Inca astept ceva senzational pentru a ma scoate din rutina, dar mi-am dat seama ca viata asta nu este chiar asa de rea. Ma surprind oamenii in fiecare zi; unii cu prostia lor, altii cu daruirea lor. Partea buna este ca nu ma plictisesc.

Astazi mai mult ca niciodata am vazut ca uneori ma axez prea mult pe lucrurile negative. Pentru asta va multumesc.

P.S. Nu incepeti cu “si tu?…cand un copil”. :))

Best and Worst.

Posted on

It was the best of times, it was the worst of times.

Foarte mult timp mi s-a parut ca fraza asta este un non-sens. Pana acum ceva timp, pana cand mi-am dat seama ca traiesc si eu exact aceste cuvinte.Am ajuns intr-un punct in care imi dau seama ca imi este bine si ca nu imi este chiar bine.

Sunt fericit pana peste masura pentru anumite aspecte din viata mea. Nu cred ca au fost momente mai minunate, daca stau sa ma gandesc. Au aparut intamplari si evenimente ce ma fac sa ma gandesc cu bucurie la viitor. Este probabil pentru prima oara in care in mintea mea viitorul nu este o tesatura fara cap si coada.

Si pe urma apare partea mai putin fericita. Care daca as putea spune, este ca norul acela din desenele animate, ce ma urmeaza peste tot. Chestia este ca nu am deocamdata o umbrela. Si sunt cam plouat mereu, tinand cont ca nu vad soarele la orizont. Este o parte din mine ce simte ca inca nu sunt bine. Ca am nevoie de mai mult.

Dupa ce am scris toate astea imi dau seama ca  Charles Dickens m-a inteles perfect acum mai bine de 100 de ani🙂

De ce trebuie sa fii primul?

Posted on

Ieri am intrat intr-un supermarket. In timp ce stateam linistit la coada imensa, o mamica isi certa copilul. Vina lui era ca ceruse ceva din raft. Replica mamei a fost “nu iti iau pentru ca nu te-ai calificat pentru Olimpiada la Limba Romana”.

Apoi a inceput sa dea cateva nume, probabil, colegi ai baietelului, ce erau olimpici la 2-3 materii. El de ce nu poate sa fie la fel?1

Mi s-a facut sincer mila de cel mic. In primul rand pentru ca mama practica metoda premierii pentru rezultate. Am vazut metoda la tot mai multi parinti. Iei un 10 si ai voie sa iesi in oras sau iei nota mare in teza si poti sa te duci la antrenamente de nu stiu ce sport.

Contrar parerii generale ale adultilor, copiii miros siretlicurile astea si obtin rezultate bune pe termen scurt, doar pentru recompensa.

In al doilea rand mi-am adus aminte de mine cand eram mai mic. Stiu ca nu se mai vede acum, dar eu chiar aveam rezultate bune la invatatura. Eram mai mereu la olimpiade si chiar am obtinut rezultate notabile, de care eram tare mandru. Problema atunci, ca si acum, era ca eram olimpic la vreo 2-3 materii.

O incercare a profesorilor de a se lauda si de a primi beneficii, dar si un motiv de mandrie pentru parintii mei. Tin totusi sa mentionez ca eu nu prea primeam recompense, pentru ca li se parea ceva normal sa invat bine. Pe langa asta, niciodata nu am fost certat ca nu am ajuns la faza pe tara sau mai stiu eu ce.

Poate divaghez, dar ce vreau sa spun este ca mi se pare gresita ideea de a face din copil un geniu multilateral dezvoltat cum spuneau socialistii. Parintii ar trebui sa ii cultive pasiunile. Sa vada ce ii se potriveste copilului si sa il discute cu el, daca ii place cu adevarat, daca ar vrea sa aprofundeze sau nu.

Dar ce urasc eu este comparatia asta de-a dreptul idioata cu alti copii. Bai, stiu parinti care stiu ca au copii prosti. Si s-au impacat cu asta. Atat ii duce capul si s-au incercat nenumarate solutii. Tu ai unul care este inteligent, pasionat de ceva si il faci sa simta prost. De multe ori cred ca este doar invidia parintilor, fata de parintele celor care mai multe premii.

Doar pentru ca nu are atat de multe diplome, nu inseamna ca este prost. Am diplome incat as putea sa tapetez peretii. De cele mai multe ori conteaza o mana care sa te ghideze. Sa ai o directie si sa nu mergi ca un bezmetic, cu ideea ca ai fost bun la multe si mai tarziu, iti dai seama ca nu te-ai axat pe ceva. Trimite-l la olimpiade, vezi la care s-a descurcat mai bine si intreaba-l daca ii place ceea ce a realizat.

P.S. Evident ca nu am copii, dar am fost si eu unul.

Bring it!

Posted on

Anul asta a fost ciudat tare; plin de contradictii.43de43996b1c85f2d7efae663a2d3a0a

Au fost luni ce pareau atat de lungi incat aveam impresia ca sunt in Ziua Cartitei. Si cu toate astea Revelionul a venit atat de repede incat imi aduc aminte perfect ce faceam acum un an, pe vremea asta.

Am iubit si am urat cu aproape aceeasi intensitate, am fost nervos peste masura ca apoi sa am lungi perioade de apatie.

Am gasit oameni frumosi ce mi-au aratat cat de mult poate insemna o conversatie sincera. Am lasat in spate prieteni ce pur si simplu nu si-au gasit timp pentru o pauza de tigara in viata lor.

Am simtit tragedia alaturi de o tara si am vazut oameni revoltati in strada ce isi doreau aceleasi lucruri ca si mine.

Nu stiu cum va arata 2016 si sincer nici nu mi-as dori sa aflu, daca s-ar putea cumva. Am ajuns intr-un punct in care chiar imi place viata, cu toate rahaturile pe care le mai primesti din cand in cand. Nu prea conteaza cine este langa tine, atat timp cat tu te simti bine in pielea ta. Daca iubesti pe cineva cu adevarat este un plus, daca nu…nu iti da cu minus🙂

Vad ca multi asteapta lucruri mari de la 2016. Sa-i duca la sala, sa ii tina la dieta sau sa renunte la tigari. Eu nu cer nimic. Sa vina cu tot ce are, bun sau rau.

Obositi

Posted on

Am iesit de la serviciu la ora 18. A fost una dintre zilele in care am simtit cum oboseala si stresul pun stapanire pe mine. Si mergand agale spre casa, m-am urcat in tramvaiul aglomerat si ma chinuiam sa citesc cartea in lumina proasta.

Langa mine 2 doamne pe la 40-45 ani, corporatiste dupa imbracaminte. Una dintre ele povestea cum a fost vacanta in Elvetia. Apoi schimband subiectul ii spune celeilalte cat de rusine i-a fost cand a auzit de la receptionera hotelului ca sunt proteste la noi in tara. Citez din memorie “parca eram o tara d-aia de mana a 3 a”. Cealalta doamna ii raspunde ca au fost doar pusti care nici nu stiau ce cer.

M-am simtit ca cineva mi-a dat un pumn in stomac. Mi-a fost sila de faptul ca sunt conational cu asemenea specimene. Mi-am dat seama ca uneori chiar nu merita sa strigi pentru schimbare la varf cand cei de jos gandesc asa.

S-a cerut schimbarea sistemului care face mii de tineri sa plece din tara. Vrem sa plecam de bine? Nu, vrem sa plecam pentru ca nu vrem sa fim indatorati la banca 30 de ani pentru o casa. Pentru ca nu vrem sa dam spaga pentru fiecare foaie, act sau adeverinta cand deja ne platim taxele. Nu vrem sa muncim 45 de ani, ca mai apoi sa ne chivernisim fiecare banut. Nu vrem sa aplicam la 100 de firme, ca poate cuiva ii place fontul pe care il folosim in CV si nu ce scrie in el.

Vrem ca tragedia din Colectiv sa nu mai aiba loc, nu pentru ca patronii inchid cluburile, ci pentru ca institutiile statului au controlat intr-un mod corect restul de localuri. Nu vrem scuze si legi tardive, ci preventie si corectitudine. Eu unul nu vrea sa ma duc intr-un club, biserica, scoala etc si sa ma uit cate stingatoare si iesiri de urgenta exista. Vreau sa stiu ca pot sa intru cu cea mai mare incredere, pentru ca cineva isi face treaba intr-un mod profesionist.

Astea ar fi doar cateva motive pe care eu le-am avut atunci cand am iesit. Altii au avut alte motive, cum este si normal. Nu am fost platit cand am iesit. Am iesit pentru ca au murit oameni din cauza unui sistem. Dar sistemul este compus din oameni, probabil care cand gandesc ca dumneavoastra.

Daca dumneavoastra, doamnelor vi se pare ca totul merge struna la noi, mi-e mila de noi, ca popor.

Noapte.

Posted on

Am auzit despre tragedia de la Colectiv sambata dimineata. De atunci si pana astazi nu am fost bun de nimic. Nu am avut pe nimeni cunoscut acolo, dar nu imi venea sa cred ca au murit atat de multi tineri intr-un mod groaznic.10246612_1045310505509534_603055157910433321_n

Am citit marturiile supravietuitorilor si pe cele ale salvatorilor. Erau atat de puternice cuvintele lor incat simteam durerea, disperarea si neputinta. Nu am avut curaj sa dau drumul la televizor decat foarte tarziu. Simteam ca nu am puterea de a vedea imaginile.

Am plans cand am citit marturia asistentei de pe ambulanta, am plans cand am vazut videoclipul cu pompierul si am plans cand vedeam parintii ce isi cautau copiii. Am simtit atunci o dragoste pentru ei, ca si cum ar fi fost ai mei. Oameni ce au vorbit cu copiii lor seara, ca de dimineata sa ii ridice de la morga. As fi vrut sa ii imbratisez. Am vazut lacrimile mamei mele si mi-am dat seama ca erau de durere pentru cei care si-au pierdut fii si fiice, dar si de recunostinta pentru ca nu am fost eu.Nu pot sa imi imaginez durerea unui parinte de a-si ingropa copilul sau copii.

Apoi am trecut la furie, impotriva celor ce au dat autorizatii, impotriva celor ce au controlat clubul si celor care au organizat evenimentul. Dar cand furia mea s-a potolit mi-am dat seama ca putea sa fie oricare dintre sutele de cluburi din Bucuresti, poate chiar si din tara. Putea sa fie un bal de boboci, un bal de absolvire sau o seara in care un artist strain celebru venea in Romania. La fel de bine putea sa fie un autobuz sau tramvai, fara revizie tehnica vechi de 30 de ani, unde stam ca sardinele.

Au avut nesansa de a isi dori o seara relax si de timp petrecut cu prietenii. Si acum plangem pentru ei.

P.S. Am fost impresionat de solidaritatea oamenilor din Bucuresti si din tara. Asta imi arata ca mai sunt oameni buni printre noi ce stiu sa se mobilizeze in cazuri grave.

P.P.S. Stiu ca ar fi trebuit sa ma opresc aici dar nu pot sa nu transmit ceva celor ce au pus tragedia pe seama “muzicii satanice” si a Halloweenului. Sunteti niste jeguri de oameni. Sper sa existe Dumnezeul vostru si sa va pedepseasca exact conform moralei crestine.

Dreams

Posted on Updated on

Zilele trecute am visat o persoana draga mie. Singura problema a fost ca visul se termina cu “Ai spus ca mai vorbim. Acum nu mai avem timp.”
Chiar daca stiam ca era vorba doar de un vis, am fost toata ziua distrat. Mi-am facut curaj si am sunat persoana respectiva.Stiti cum este dupa un vis urat. Ai impresia ca s-a intamplat cu adevarat. Era bine si fericita ca am sunat-o. Am vorbit mai bine de o ora la telefon.
Dupa ce am terminat conversatia, mi-am dat seama ca intr-adevar nu mai vorbisem cu ea de foarte mult timp. Ocupat cu munca, cu ochii pe portofel si plin de mici alte treburi am uitat de persoanele importante.
Banii ii faci, ii pierzi iar timpul trece implacabil. In schimb oamenii se indeparteaza si se uita, chiar daca nu ar trebui.
Nu stiu daca visul a fost subconstientul meu vinovat sau un semnal de trezire, dar ma bucur sincer ca l-am avut.

image