viata

26

Posted on

Nu am mai scris de foarte mult timp. Am avut 2 motive: nu aveam ce sa spun si aveam prea mult de spus.

Stiu ca ma contrazic, dar exact asa a fost. Au fost momente in care am avut 0 lucruri de transmis. Apoi am o perioada in care chiar s-au intamplat foarte multe lucruri. Si eram de-a dreptul prea emotionat pentru a scrie. Mi-a fost dor sa scriu si am ales tocmai ziua de azi, pentru ca apele s-au linistit si sunt pur si simplu mai fericit ca de obicei.1

Am un nepot acum. Nu stiu daca v-am spus asta, dar asta este unul dintre lucrurile frumoase de care ma bucur. Mie unul nu imi plac copiii, pentru ca mi se par ca iti distrug rutina si toate lucrurile de care te bucurai inainte. Dar pentru ca nu il cresc eu, pot sa ma bucur de scurtele momente in care suntem impreuna. Este ceva nemaipomenit sa vezi primele clipe si bucuria unuia care de abia porneste in viata.

Am castigat un nepot, dar am pierdut o bunica. As putea sa mint si sa spun ca am fost devastat, dar aici nu mint. Am primit vestea cu stoicism, dupa saptamani in care bunica mea a stat intr-un spital. Dupa mine a fost o eliberare dintr-o soarta pe care nu as dori sa o incerce nimeni. M-a socat insa moartea ca fenomen. Dintr-o femeie joviala si plina de povestiri cu talc sa ramana un trup inert. Sa o vezi in prag de fiecare data cand o vizitezi si apoi sa vezi o casa goala, ce nu iti transmite nimic si de care nu te mai leaga absolut nimic.

Si ajungem in prezent. A trecut jumatate de an si parca a zburat. Fiecare zi a avut nervi, munca si realizari. Proportiile nu sunt mereu egale intre cele 3, dar cateodata nu mai tin cont de asta. Inca astept ceva senzational pentru a ma scoate din rutina, dar mi-am dat seama ca viata asta nu este chiar asa de rea. Ma surprind oamenii in fiecare zi; unii cu prostia lor, altii cu daruirea lor. Partea buna este ca nu ma plictisesc.

Astazi mai mult ca niciodata am vazut ca uneori ma axez prea mult pe lucrurile negative. Pentru asta va multumesc.

P.S. Nu incepeti cu “si tu?…cand un copil”. :))

De la Alfa la Omega

Posted on Updated on

Viata noastra nu este o linie dreapta, de la A la Z. Este plina de unduiri, in sus, in jos sau in lateral.

Poate ca ar fi mai bine daca ne-am naste si ne-am duce cu o siguranta si punctualitate spre punctul final. Moarte, viata de apoi sau ce o mai fi acolo. Dar deh, nu prea avem ce sa ii facem. Asa ca ne urmam drumul asta care ne tot plimba peste tot.62edfe02f8f11d2aabe75da4ff182772

Uneori coborasurile sunt atat de abrupte incat nu crezi ca o sa se te mai ridici vreodata. Alteori simti ca esti atat de sus incat poti sa atingi norii si ca totul este atat de perfect. Fiecare punct pe linia asta imaginara aduce ceva cu sine. Punctele de jos aduc de multe ori luciditate, nebunie sau impacare. Cele de sus aduc fericire, vise sau impliniri de tot felul.

Dar mai avem si curbele acelea, uneori senzuale ce te duc in stanga sau in dreapta. Astea sunt distractiile pe care ni le arunca viata. Sunt oamenii pe care ii intalnim din cand in cand. Unii merg paralel cu noi de-a lungul intregii linii, altii doar tangential. Toti isi au rolul lor. Unii sunt oameni frumosi cum nu ai mai crede ca exista in ziua de astazi, altii sunt acolo pentru a ne demonstra ca oamenii au mereu doua fete. Numarul lor nu prea conteaza. Unul frumos poate sterge urmele a sute de altii, ce sunt altfel.

Cu toate astea suntem singuri pe linia asta. O parcurgem doar noi. Depinde doar cum.

De ce ti-e frica de moarte?

Posted on

Sunt momente in viata in care te gandesti mai mult decat de obicei la mortalitatea ta. Esti o mana de om, facut din carne, fragil pana la exasperare si atat de mic in schema asta mare.1

Cel putin asta imi trece mie prin cap, atunci cand ating subiectul asta. Nu ma gandesc la cum o sa mor sau de ce ci doar la momentul ala in care te-ai transformat din viu in mort. Este o doar o clipa ce schimba starea corpului, a mintii. Si am auzit multi ce se tem de moarte. O frica d-aia paralizanta ce pune stapanire pe ei pentru toata viata si sunt eliberati doar atunci cand mor, parca tocmai pentru a spune ca “uite, aveam dreptate.”

Eu m-am gandit mult si mi-am dat seama ca nu imi este frica de moarte. Nu vreau sa fac pe viteazul sau sa vorbesc prostii. Daca viata mi-a fost data de o fiinta supranaturala, atunci are puterea sa mi-o ia inapoi cand are chef. Daca m-am nascut doar pentru ca 2-3 atomi s-au gandit sa faca o reuniune din greseala, la fel de repede se pot desparti. Si iarasi nu am nimic de zis. Viata mea, pana in momentul de fata, nu a fost una iesita din comun, dar nici nu mai am regrete. Daca as muri acum, nu cred ca s-ar schimba ceva in rau sau in bine pentru lume sau univers. Stiu, la o scala mai mica efectele se vad.

Ce ma inspaimanta cu adevarat este dupa moarte.  In cazul in care exista un Dumnezeu, atunci poate ar mai fi o sansa pentru o viata de apoi, un iad plin cu smoala sau o gradina linistita. Dar daca nu exista nimic? O descompunere lenta si distrugerea totala a tot ce ai insemnat, gandit si simtit tu vreodata. Pentru mine asta este o idee pe care nu o pot cuprinde cu mintea. Este atat de simpla, dar cu impact devastator asupra gandurilor mele. Este, poate ironia suprema pentru noi toti.

Nu mi-e frica de mesager, ci de mesajul final. De nimicul suprem.

Like a comet through my life.

Posted on

Uneori viata este plictisitoare. Poti sa negi, poti sa faci ceva pentru a o schimba dar de obicei rezultatul este de scurta durata. Intri intr-o rutina ce este dicatata de factori ce nu tin de tine. Zi dupa zi pleci de acasa, ajungi la munca, iti bei cafeaua si te apuci de treaba.  La sfarsitul programului, iti iei ghiozdanul, exact ca un scolar si pleci spre casa. Acelasi drum, aceleasi fete plictisite in autobuz, acelasi eu.2a11bb36484913f87bcc3c81cdea5dbd

Si cand te crezi pierdut in acest cerc apare cineva. Iti distruge linistea asta, de care erai mandru un pic; nu multumit, dar in mod cert avea avantajele sale. Dar culmea este ca nu iti pare rau de tot ce se intampla. Are ceva ce te atrage, la fel cum o molie se simte atrasa de lumina stralucitoare. Nu stii daca este bine ce faci, dar nu iti pasa. Vrei altceva, vrei sa scuturi lanturile astea ce te-au tinut si sa te transformi in altcineva.

Ai senzatia ca timpul zboara, impreuna cu persoana aceea si te simti prins intr-un vartej ce te face sa te simti viu.Iubesti cu mai multa pasiune, simti mai intens si vezi totul cu alti ochi. Daca nu ai stii mai bine, ai putea spune ca ai fost adormit pana acum. Ca de abia acum a inceput totul.

Dar persoana speciala este ca o cometa. Stralucitoare, superba, unica dar are o slabiciune :dispare in scurt timp din fata ochilor tai. Ramane doar amintirea ei, ca o dara luminoasa in existenta ta cenusie de pana atunci. Ti-a aratat cum poti ajunge la stele si a plecat.

Tu ai ramas si ai vrea sa-i spui cat de mult ti-a schimbat modul in care privesti viata si ca nu poti trai la fel. Dar nu esti trist pentru ce s-a intamplat. A fost o experienta ce te-a scos din cochilie. Si ai face bine sa nu ai regrete legate de ce  s-a intamplat. Macar pentru ca ea te-a invatat sa nu ai asa ceva.

Cartea vietii mele

Posted on Updated on

Imi place sa cred ca viata este ca o carte. Are un narator supranatural, atotstiutor ce nu se implica si doar priveste cum se desfasoara actiunea. Asculta rugile , dar nu le indeplineste.  Aude cum il negi si il terfelesti dar nu te pedepseste. Stie ca ai firul tau  mai are de parcurs capitole in carte.

luttrell pages

Da, sunt si capitole in cartea asta a vietii. Unele au scris marunt si uniform, ce arata monotonia, rutina si lucrurile banale care ti  se intampla. Fara ele cartea ar fi doar intamplari fara cap si coada. Scrisul acesta marunt leaga cartea si chiar daca de multe ori pare plictisitor ,in el gasesti detaliile ce te formeaza pe mine. Arata cum gandesti, ce iti place si ce urasti cu intreaga fiinta. Totul sta in detaliile mici pe care ai face bine sa le observi in aceste lungi parti ale cartii.

Apoi vin capitolele scrise cu litere mari, aurii. Cu o caligrafie impecabila, demne de o carte medievala, ele arata punctele tale cele mai inalte. Scurte, dar pline de inedit, de dragoste intensa sau durere inimaginabila, partile acestea din carte sunt scaparea din normalitate. Doua – trei pagini, nu mai mult in care ai schimbat ceva. Pe tine, pe altii sau povestea in sine. In aceste capitole esti asa cum ai vrea, fara secrete, fara masti. Erou, printesa sau dragon…

Dar singura constanta in aceasta carte este ca aceste capitole au un inceput si un sfarsit.  Unele incep frumos, ca un adevarat basm si se termina cu o tragedie, umpland paginile de lacrimi. Altele incep din cenusa si pe masura ce urmezi povestea, se scutura ca un cal rapciugos ce devine un armasar stralucitor,  uimindu-te si pe tine, personajul principal.

Sunt insa si capitole pline de duiosie, incercari , iubire, ce te fac sa crezi ca o sa reusesti. Si crezi asta pana la ultima pagina, cand iti dai seama ca totul a fost in zadar. Tu nu esti Fat-Frumos si ea nu este printesa ta, desi o vreme ai crezut asta. Aici capitolul se incheie, dar spre deosebire de altele nu ai nici lacrimi in ochi, nici cenusa pe maini. Ai un zambet ciudat si un gand de multumire spre narator, pentru ca te-a lasat sa parcurgi capitolul asta. Ati fost doi la inceput si acum fiecare incepe un nou capitol . Intr-o carte diferita.