calm
Cu calm înainte
Vineri am avut un call de la revedere cu membrii echipei mele. Era ultima mea zi. A fost o experienţă specială pentru mine. Mi-am dat seama că am avut un noroc formidabil de a întâlni oameni cu adevărat speciali. Cine mă cunoaşte ştie cât de mult urăsc fraza corporatistă suntem o familie. Pentru că au impresia că familia este perfectă ca într-un show din anii 60.
Dar nu este aşa. În orice familie, există neînţelegeri, momente dificile, momente frumoase, greşeli şi discuţii lungi sau impasuri. Însă cred cu tărie că atunci când eşti sincer, depui efort şi îţi pasă, la final se va vedea o diferenţă. Pentru că dincole de KPI, target-uri sau goal-uri există partea umană.
Când am ales job-ul acesta nu eram convins că este o poziţie bună pentru mine. Nu credeam că ştiu să conduc o echipă sau că mă voi descurca. Nici acum, după ce am decis să plec, nu sunt sigur că mă pricep mai bine. Pentru că nu a fost doar meritul meu. Şi noroc de a colabora cu oameni profesionişti m-a ajutat să evit situaţii ce poate m-ar fi pus în dificultate.
M-a surprins totuşi că toată lumea lumea a vorbit despre calmul meu. Pentru că nu m-am simţit calm foarte mult timp. Dar poate că situaţia de acasă m-a învăţat să ascult. Să încerc să găsesc soluţii şi să ajut. Pentru că de multe ori am avut eu nevoie de asta. De cineva care să mă asculte. Poate ceva s-a schimbat încetul cu încetul.
Acum ştiu că pot apărea situaţii dificile. Momente ce te seacă de energie. Dar cred că am învăţat să sper. Să iau fiecare situaţie pas cu pas, să încerc să controlez ce se poate controla şi să las restul în grija Universului. Valabil acasă şi la birou.
Mă simt obosit de ceva timp şi am nevoie de calm. Nu de cel care se vede, ci cel care se simte.
Share
Întreg
Soarele încearcă să îmi arate că este August. Deşi este trecut de 6, încă este cald şi dacă vântul nu ar bate uşor, nu ştiu dacă aş reuşi să stau afară. Pe stradă este linişte de parcă toată lumea aşteaptă un semnal de domolire al văpaii.
La mine muzica se aude încet şi deşi ştiu pe de rost ce o să cânte, aud câte o frântură ce mă face să fiu mai atent. Zâmbesc când îmi dau seama ce melodie este. Unele trezesc amintiri plăcute şi mă duc cu gândul în trecut. Aproape toate cântecele mele preferate sunt legate de persoane sau de locuri.Şi mintea mea se duce şi aleargă dupa micile detalii de atunci, ce au rămas chiar şi după atâţia ani.
Îmi dau seama că au trecute câteva minute şi las cartea pe masă. Am mai citit-o dar am simţit nevoia de a o face din nou. Dar îmi dau seama că nu mă mai concentrez deloc la poveste. Îmi aprind încă o ţigară şi sorb din cafea. Sunt încă obosit de seara trecută şi deşi ştiu că nu mă ajută, îmi place aroma.
Mă uit la fumul ce iese din ţigară de parcă este prima oară când vâd asta. Un fir subţire se duce, parcă la infinit şi ochii mei îl urmăresc până la cer. Albastru complet, fără niciun nor, infinit şi calm. Simt calmul în minte. Mintea mea se duce în acelaşi loc în care s-a tot dus săptamânile acestea. Dar acolo nu mai este ea. Sunt doar eu, liniştit şi schimbat. De parcă totul s-a rezolvat peste noapte. Altcineva pare că a luat decizia pentru mine, dar sunt împăcat cu ce s-a decis. Nu-mi pasă de mâine, nu mă mai îngrijorează viitorul.
Nu există noi, nu există lume. Sunt doar eu. Şi mă simt întreg.
Din Viata 