blog

26

Posted on

Nu am mai scris de foarte mult timp. Am avut 2 motive: nu aveam ce sa spun si aveam prea mult de spus.

Stiu ca ma contrazic, dar exact asa a fost. Au fost momente in care am avut 0 lucruri de transmis. Apoi am o perioada in care chiar s-au intamplat foarte multe lucruri. Si eram de-a dreptul prea emotionat pentru a scrie. Mi-a fost dor sa scriu si am ales tocmai ziua de azi, pentru ca apele s-au linistit si sunt pur si simplu mai fericit ca de obicei.1

Am un nepot acum. Nu stiu daca v-am spus asta, dar asta este unul dintre lucrurile frumoase de care ma bucur. Mie unul nu imi plac copiii, pentru ca mi se par ca iti distrug rutina si toate lucrurile de care te bucurai inainte. Dar pentru ca nu il cresc eu, pot sa ma bucur de scurtele momente in care suntem impreuna. Este ceva nemaipomenit sa vezi primele clipe si bucuria unuia care de abia porneste in viata.

Am castigat un nepot, dar am pierdut o bunica. As putea sa mint si sa spun ca am fost devastat, dar aici nu mint. Am primit vestea cu stoicism, dupa saptamani in care bunica mea a stat intr-un spital. Dupa mine a fost o eliberare dintr-o soarta pe care nu as dori sa o incerce nimeni. M-a socat insa moartea ca fenomen. Dintr-o femeie joviala si plina de povestiri cu talc sa ramana un trup inert. Sa o vezi in prag de fiecare data cand o vizitezi si apoi sa vezi o casa goala, ce nu iti transmite nimic si de care nu te mai leaga absolut nimic.

Si ajungem in prezent. A trecut jumatate de an si parca a zburat. Fiecare zi a avut nervi, munca si realizari. Proportiile nu sunt mereu egale intre cele 3, dar cateodata nu mai tin cont de asta. Inca astept ceva senzational pentru a ma scoate din rutina, dar mi-am dat seama ca viata asta nu este chiar asa de rea. Ma surprind oamenii in fiecare zi; unii cu prostia lor, altii cu daruirea lor. Partea buna este ca nu ma plictisesc.

Astazi mai mult ca niciodata am vazut ca uneori ma axez prea mult pe lucrurile negative. Pentru asta va multumesc.

P.S. Nu incepeti cu “si tu?…cand un copil”. :))

The smoke of memories

Posted on

Mi-am vizitat bunicul in weekend. Spre rusinea mea, o fac destul de rar, dar am un motiv. Nimic nu mai este la fel, ca atunci cand eram mic. Cand bunica mea traia, era o gospodarie in adevaratul sens al cuvantului.a23b29c0ec559f231711e4d39290f4dc

Acum bunicul este singur si fireste, a imbatranit. A fost un om activ, plin de dorinte, cu un simt al umorului dezvoltat pe care imi place sa cred ca l-am mostenit de la el. Si mi-a ramas intiparita imaginea asta in minte. Chiar si acum cand il vad garbovit, eu il vad tot pe bunicul de acum 10-15 ani. Imi  este frica ca o sa mi-l amintesc mereu batran , neputincios. Stiu, suna egoist din partea mea, dar vorbesc desc cu el.

Si cand a venit noaptea, am iesit afara sa fumez o tigara. Cerul noptii plin de stele, luminile rare si plapande din sat, totul parea atat de cunoscut si atat de strain, de parca se intamplase in alta viata. Si in cele 5 minute cat mi-am fumat tigara, mi-au venit in minte toate momentele placute pe care le-am avut in curtea aceea.

Zilele cu soare arzator si colbul de pe jos, ce era ridicat de masini sau carute. Iarba plina de roua, cu mirosul acela intoxicant, oamenii trecand incet pe drum si salutand molcom. Gradinile pline cu fructe si legume sau fericirea de a merge in picioarele goala prin noroi dupa o ploaie de vara.

Serile in care ieseam afara cu sora mea, incojurati de zeci de copii de varsta noastra, in vacanta de vara. Dulciurile pe care le primeam seara de la bunici sau pe care ni le cumparam din banii lasati de parinti. Curtea luminata doar de un bec, inconjurat de molii imense si povestile pe care bunicul ni le spunea, in timp ce caldurea se domolea in final.

Toate astea mi-au venit in minte intr-o secventa ametitoaare, ca si cum era ultima mea clipa de viata. Si am simtit ca sunt iarasi un copil ce sta pe gard, uitandu-se la masinile ce treceau pe sosea. Tigara s-a stins si am intrat incet in casa.

Totul este la fel. Eu sunt altul.

Suflet pereche

Posted on Updated on

Un prieten de-al meu mi-a declarat solemn ca si-a gasit sufletul pereche. Venind din partea lui, care a avut mai multe prietene decat cunosc eu oameni, a fost ceva de-a dreptul socant.dd80e2eff7737e0bcc7bf5a5ec66c97c

Am terminat berea si am plecat spre casa, un pic abatut si mai ales ganditor. Mi se pare ceva extraordinar sa iti gasesti jumatatea aia pe care o cautam cu totii. Si mi-am dat seama apoi ca si eu mi-am intalnit sufletul pereche.

Acum ceva timp, cand eram un alt om. Si imi dau seama acum, ca avea exact ce vroiam de la o femeie. Aveau un simt al umorului dezvoltat, rezista si excela la ironie. Puteam sa vorbesc cu ea de la situatii politice pana la subiecte ce tin de S.F. si cel mai important avea acea aura de mister pe care o femeie trebuie sa o posede. Culmea este ca atunci nu imi dadeam seama de toate astea si nici nu era o iubire asa mare intre noi. Ne-am despartit fara mare tam-tam si fara prea multe regrete intre noi.

Si m-am gandit ca poate ea era sufletul pereche. Si am ratat sansa. Sau poate eu nu eram jumatatea pe care ea o cauta. Cum recunosti ca ceva este perfect pentru tine?

Placintel

Posted on

Lucrand la un magazin online, interactiunile mele cu publicul sunt destul de rare, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care imi place locul asta de munca. Dar am totusi parte de ele si multe sunt chiar de poveste, dar o sa aleg doar una recenta.parerea-mea

Mi-a trecut usa un cuplu destul de neobisnuit. Folosesc cuvantul asta pentru ca barbatul avea cred ca 2 metri si era un mare pachet de muschi, iar femeia era destul de maruntica si slaba. Bineinteles ca mai exista si oameni care trec peste toata chestia asta cu fizicul. Nu asta m-a amuzat, ci modul in care femeia i se adresa partenerului;mai precis “placintel”.Am fost pe punctul de a rade cand am auzit apelativul, mai ales ca ii se adresa unui om imens. Dar am vazut jena din ochii lui, pe masura ce tot ii vorbea despre produs, adaugand din cand in cand “ce crezi placintel?” , “dar daca nu ii place placintel?”.

Eu unul nu am inteles niciodata de ce simt unii oameni de a folosi apelative d-astea, total absurde, mai ales in public. Imi dau seama ca exista termene de alint, dar sincer cred ca sunt ceva intim. Imi vine sa arunc afara de fiecare data cand aud o iubitica vorbind pe vocea aia pentru copii. Nu doar ca mi se pare jenant pentru cel ce primeste apelativul in public, dar si pentru cine se maimutareste in felul ala.

Daca nu ii ziceai “placintel” de fata cu mine, oare credea barbatul ca nu il mai iubesti? Sa fie asta dovada de iubire suprema? Ma indoiesc si chiar daca risc sa supar lumea, mi se pare ceva extrem de copilaresc pentru oameni in toata firea. Poti sa arati ca iubesti pe cineva si fara chestii siropoase, facute doar pentru a atrage atentia celor din jur. Zic si eu…

Exercitiu de imaginatie cu tine.

Posted on Updated on

Calatoria a fost lunga si obositoare. Dar imi apare un zambet pe buze atunci cand urc scarile, oarecum grabit. Podeaua de lemn scartie usor atunci cand intru in camera. Ma astept sa vad fata ta zambitoare, dar se pare ca am intarziat un pic si am ratat marea revedere.1006082_533133476822493_2398683805065066068_n

Storurile sunt ridicate, iar lumina inunda micuta incapare. Razele de soare cad exact pe locul unde tu erai acum putin timp.Asternuturile inca iti mai pastreaza caldura si liniile corpului tau.

Cat de mult as fi vrut sa te gasesc dormind si sa ma odihnesc pe fotoliul cel mare, in timp ce te-as fi privit cum respiri usor. Sa vad parul tau ravasit in valuri aramii pe perna moale. Apoi sa te sarut usor si sa vad cum te incrunti, asa adormita, ca doar cateva clipe mai tarziu sa zambesti si sa iti deschizi ochii. Sa te strang la piept si sa iti simt parfumul pielii tale, atat de binecunoscut.

Dar am intarziat si toate astea s-au risipit, exact ca fumul tigarii ce a ars in timp ce eu imi imaginam toate astea. O sting usor in scrumiera grea de alama si ma plimb prin camera, ca un copil curios. Iti vad urmele in fiecare obiect ce imi apare in cale. Vad cartea ce sta frumos asezata langa paharul gol de vin. Alaturi, cutia de bomboane pusa langa pat; ai avut iarasi regrete dupa momentul dulce.

Ma asez usor pe pat si ma uit pe fereastra. Ieri vedeam o jungla de betoane, iar astazi revad verdele aprins al ierbii. Simt oboseala cum ma cuprinde si mintea incepe sa zboare in sute de directii.

Apoi aud un scartait usor, si corpul tau se lipeste de al meu fara sa spui un cuvant. Te-ai intors.

Love is hard. Loving is not.

Posted on

Cineva m-a intrebat daca mai cred in casniciile de astazi. I-am spus, ca nu a intrebat pe cine nu trebuie. Nu am fost casatorit si nici nu se vede ceva la orizont. Dar pentru ca a insistat, i-am spus ca eu sunt un optimist sub acoperire, in legatura cu iubirea si casatoria.4214d4351e9cc7b0edd5ab3d8f3d692b

Parintii mei sunt modelul pe care ma bazez cand spun asta. Sunt impreuna de 31 de ani si desi nu au o casnicie perfecta in viziunea mea, au reusit sa fie si astazi impreuna. Spun ca nu este perfecta, pentru ca nimeni nu este perfect. Nimeni nu renunta la orgolii dupa semnarea unui act sau a unei slujbe religioase. Apar schimbari, uneori in bine, uneori in rau. Nici la ai mei nu este diferit, dar au invatat sa faca compromisuri, sa treaca peste greseli si sa isi ofere spatiu unul altuia.

La 18 ani credeam ca iubirea rezolva totul si pentru ca o casnicie se bazeaza pe ea, logic este de ajuns doar atat. Astazi imi dau seama ca pe langa asta, mai ai nevoie si de alte actiuni, gesturi si vorbe. Revenind la casniciile de astazi, m-am uitat si eu in stanga si in dreapta, am vazut oameni fericiti si la fel de multi nefericiti.

Ce urasc cel mai mult este jucarea unui rol. De portofel, de gospodina sau de trofeu. Pentru mine casatoria nu inseamna ca ea sa fie gospodina iar el sa schimbe un bec, sau invers. Faptul ca stergi praful sau speli vasele ar trebui sa fie facut cu gandul ca iti ajuti partenerul de viata si nu pentru ca asa este subinteles sau cu mintea la o rasplata. Sa continuii sa ii sprijini visele, sa ii intelegi pasiunile si cel mai important sa nu ii frangi aripile doar pentru ca poti.

Ma uit in jur si vad foarte multi oameni ce nu depun niciun efort, crezand ca se rezolva totul de la sine. Nu trebuie sa devii un marlan si sa nu mai vada flori de la tine doar pentru ca te culci cu ea. Sau sa devii o gospodina isterica pentru ca inca merge cu prietenii la bere. Eu vad casatoria ca un parteneriat de lunga durata in care cei doi oameni se sprijina, isi vorbesc despre orice si stiu sa isi acorde unuia altuia nu doar timp, ci si spatiu. Iubirea este un liant destul de puternic, dar nicicand, in mintea mea nu suplineste tot ce am spus eu mai sus.

Si ca incheiere…eu nu prea cred in casatoria cu acte 😀

Never the same

Posted on

Am primit un reproș ,extrem de subtil, în ultimele comentarii legat de modul meu de a scrie. Se pare că s-a schimbat într-un mod deloc măgulitor. Scriam cu suflet înainte, mult și cu rost, spre deosebire de ultimele texte ce par alcătuite în grabă sau mai rău în silă.flat,550x550,075,f

M-am uitat un pic în urmă, am recitit și am analizat. S-ar putea ca reproșurile să fie întemeiate. Nu am mai scris cu aceeași patimă și nici nu am simțit nevoia de a împărtăși ceea ce simt. Simt senzația acută că mă voi repeta și chiar nu vreau asta. Să scriu iarăși despre aceleași sentimente, fie ele fericite sau nu, ar însemna că nu am învățat nimic. De asemenea nu s-a mai întâmplat nimic care să fie atât de important încât să mă inspire.

Unele dintre postările mele cele mai dragi ( Scrisoare pentru iubita mea , Furtuna din mine, Perfect you sau Just you. Always ) au fost scrise sub imperiul unor emoții puternice, ce m-au transformat definitiv. Au avut un rol terapeutic pentru mine, dar s-au regăsit și alții în ele. Astăzi lipsește emoția aceea catalizatoare și găsesc doar o apatie totală. Nu mai sunt îndrăgostit, nu mai am aceleași vise, nu mai sunt lângă mine aceeași oameni și am și îmbătrânit un an 🙂

Dar m-am obișnuit să scriu pe blog și o fac pentru că îmi place. Nu pot să scriu mereu despre lucruri serioase, despre cum viața nu este dreaptă sau cum nu înțeleg ce se cere de la mine. De multe ori prefer să uit toate astea. Să treacă pe langă mine și nu prin mintea mea.

Niciodată nu mi-a plăcut cum scriu. Folosesc prea multe clișee și tot ce spun eu, au spus alții mult mai bine. Cu toate astea persist. Nu pentru că ma citesc 2-3 perechi de ochi, ci pentru că simt că încă am nevoie.