Uncategorized

Ne-am saturat

Posted on

Daca esti la fel ca si mine ai fost crescut de parinti care au incercat sa iti ofere tot ce era mai bun. Poate ca nu am crescut cu o bona, dar am avut parinti iubitori ce nu ne-au lovit ci ne-au explicat cu rabdare de ce unele lucruri nu se fac si de ce ar trebui sa invatam. Toata generatia mea a crescut cu zicala :” sa inveti ca sa nu ajungi ca mine”. Ai mei nu erau profesori, doctori ci muncitori. Pentru ei lasatul capului in jos in fata sefului era ceva normal, dar nu isi doreau sa patesc si eu asta. Si singura scapare pe care ei o vedeau era studiatul.

Sursa: Hotnews
Sursa: Hotnews

Si eu la fel ca si altii am invatat. Nu am fost mereu primul dar ma zbateam sa fiu. De multe ori nu o faceam pentru mine, ci pentru parinti. Imi era rusine sa ma gandesc ca ma duc acasa si ii dezamagesc. Si am tot invatat pana am terminat liceul. Apoi am facut si facultatea, desi sa fiu sincer nu ii vedeam rostul. Dar am facut-o pentru ca parea o scapare catre un trai bun, indestulator.

Am terminat si am vazut ce se intampla cu locurile de munca. A fost primul moment in care mi-am pus serios problema daca sa plec sau nu din tara. M-am angajat si a trecut si ideea de a pleca. Dar a revenit in forta astazi, dupa noaptea cea lunga.

Ca si altii muncesc pe un salariu decent. Cu toate astea de multe ori te lovesti de lipsuri. Casa, mobila, masina…lucruri pe care parintii mei le puteau lua intr-un an, sunt acum disponibile in 30 de ani in rate. Si sunt furios de multe ori pentru ca oricat de mult as strange sau as castiga tot nu pot avea lucruri normale si nu excursii in Dubai sau masinii de 100000 de euro.

Pe langa toate astea vezi o clica ce iti rade in fata cu vile, masini, furturi si abuzuri. Si tot ei sa dau legi ce ii scot de sub incidenta legii. Atunci iti fierbe sangele cand vezi tupeul extrem. Sume de sub 200.000 de lei nu aduc cu ele si un dosar penal. Pai strang 10 ani ca sa fac suma aia, daca nu as manca deloc. Si ei scapa fara sa le pese de oamenii iesiti in strada, cu legi date seara ca niste hoti de rand. Stau si ma intreb daca era mai bine sa ma fi nascut intr-o tara bananiera. Acolo macar asa merge treaba si nu ai asteptari.

Am iesit in strada si acum un an, am iesit si saptamana trecut si probabil o sa ies si astazi. Dar chiar suntem nevoiti sa iesim in strada pentru ceva normal? Pentru fiecare asteptarea de-a noastra suntem nevoiti sa stam in frig si sa induram umilinte de la televiziuni ce ne jignesc cu termeni de “sorosisti” si “huligani”?

Nu stiu cati vor iesi in strada. Multi au alte treburi prin cafenele sau in fata televizorului. Nu am pic de respect pentru ei. Probabil nici nu au fost la vot pentru ca nu schimba nimic. Ei bine s-a schimbat ceva si in rau. Pentru aia 50 de lei la salariul tau de rahat, noi restul suferim. Si este doar inceputul a 4 ani de cosmar pentru o parte a societatii.

Iesim in strada si cerem normalul. Daca nu il vom primi, probabil ca va exista un exod in strainatate. Poate atunci cei 50 de lei iti vor ajunge sa platesti taxele si scumpirile in locul nostru.

Advertisements

Obositi

Posted on

Am iesit de la serviciu la ora 18. A fost una dintre zilele in care am simtit cum oboseala si stresul pun stapanire pe mine. Si mergand agale spre casa, m-am urcat in tramvaiul aglomerat si ma chinuiam sa citesc cartea in lumina proasta.

Langa mine 2 doamne pe la 40-45 ani, corporatiste dupa imbracaminte. Una dintre ele povestea cum a fost vacanta in Elvetia. Apoi schimband subiectul ii spune celeilalte cat de rusine i-a fost cand a auzit de la receptionera hotelului ca sunt proteste la noi in tara. Citez din memorie “parca eram o tara d-aia de mana a 3 a”. Cealalta doamna ii raspunde ca au fost doar pusti care nici nu stiau ce cer.

M-am simtit ca cineva mi-a dat un pumn in stomac. Mi-a fost sila de faptul ca sunt conational cu asemenea specimene. Mi-am dat seama ca uneori chiar nu merita sa strigi pentru schimbare la varf cand cei de jos gandesc asa.

S-a cerut schimbarea sistemului care face mii de tineri sa plece din tara. Vrem sa plecam de bine? Nu, vrem sa plecam pentru ca nu vrem sa fim indatorati la banca 30 de ani pentru o casa. Pentru ca nu vrem sa dam spaga pentru fiecare foaie, act sau adeverinta cand deja ne platim taxele. Nu vrem sa muncim 45 de ani, ca mai apoi sa ne chivernisim fiecare banut. Nu vrem sa aplicam la 100 de firme, ca poate cuiva ii place fontul pe care il folosim in CV si nu ce scrie in el.

Vrem ca tragedia din Colectiv sa nu mai aiba loc, nu pentru ca patronii inchid cluburile, ci pentru ca institutiile statului au controlat intr-un mod corect restul de localuri. Nu vrem scuze si legi tardive, ci preventie si corectitudine. Eu unul nu vrea sa ma duc intr-un club, biserica, scoala etc si sa ma uit cate stingatoare si iesiri de urgenta exista. Vreau sa stiu ca pot sa intru cu cea mai mare incredere, pentru ca cineva isi face treaba intr-un mod profesionist.

Astea ar fi doar cateva motive pe care eu le-am avut atunci cand am iesit. Altii au avut alte motive, cum este si normal. Nu am fost platit cand am iesit. Am iesit pentru ca au murit oameni din cauza unui sistem. Dar sistemul este compus din oameni, probabil care cand gandesc ca dumneavoastra.

Daca dumneavoastra, doamnelor vi se pare ca totul merge struna la noi, mi-e mila de noi, ca popor.

Noapte.

Posted on

Am auzit despre tragedia de la Colectiv sambata dimineata. De atunci si pana astazi nu am fost bun de nimic. Nu am avut pe nimeni cunoscut acolo, dar nu imi venea sa cred ca au murit atat de multi tineri intr-un mod groaznic.10246612_1045310505509534_603055157910433321_n

Am citit marturiile supravietuitorilor si pe cele ale salvatorilor. Erau atat de puternice cuvintele lor incat simteam durerea, disperarea si neputinta. Nu am avut curaj sa dau drumul la televizor decat foarte tarziu. Simteam ca nu am puterea de a vedea imaginile.

Am plans cand am citit marturia asistentei de pe ambulanta, am plans cand am vazut videoclipul cu pompierul si am plans cand vedeam parintii ce isi cautau copiii. Am simtit atunci o dragoste pentru ei, ca si cum ar fi fost ai mei. Oameni ce au vorbit cu copiii lor seara, ca de dimineata sa ii ridice de la morga. As fi vrut sa ii imbratisez. Am vazut lacrimile mamei mele si mi-am dat seama ca erau de durere pentru cei care si-au pierdut fii si fiice, dar si de recunostinta pentru ca nu am fost eu.Nu pot sa imi imaginez durerea unui parinte de a-si ingropa copilul sau copii.

Apoi am trecut la furie, impotriva celor ce au dat autorizatii, impotriva celor ce au controlat clubul si celor care au organizat evenimentul. Dar cand furia mea s-a potolit mi-am dat seama ca putea sa fie oricare dintre sutele de cluburi din Bucuresti, poate chiar si din tara. Putea sa fie un bal de boboci, un bal de absolvire sau o seara in care un artist strain celebru venea in Romania. La fel de bine putea sa fie un autobuz sau tramvai, fara revizie tehnica vechi de 30 de ani, unde stam ca sardinele.

Au avut nesansa de a isi dori o seara relax si de timp petrecut cu prietenii. Si acum plangem pentru ei.

P.S. Am fost impresionat de solidaritatea oamenilor din Bucuresti si din tara. Asta imi arata ca mai sunt oameni buni printre noi ce stiu sa se mobilizeze in cazuri grave.

P.P.S. Stiu ca ar fi trebuit sa ma opresc aici dar nu pot sa nu transmit ceva celor ce au pus tragedia pe seama “muzicii satanice” si a Halloweenului. Sunteti niste jeguri de oameni. Sper sa existe Dumnezeul vostru si sa va pedepseasca exact conform moralei crestine.

Dreams

Posted on Updated on

Zilele trecute am visat o persoana draga mie. Singura problema a fost ca visul se termina cu “Ai spus ca mai vorbim. Acum nu mai avem timp.”
Chiar daca stiam ca era vorba doar de un vis, am fost toata ziua distrat. Mi-am facut curaj si am sunat persoana respectiva.Stiti cum este dupa un vis urat. Ai impresia ca s-a intamplat cu adevarat. Era bine si fericita ca am sunat-o. Am vorbit mai bine de o ora la telefon.
Dupa ce am terminat conversatia, mi-am dat seama ca intr-adevar nu mai vorbisem cu ea de foarte mult timp. Ocupat cu munca, cu ochii pe portofel si plin de mici alte treburi am uitat de persoanele importante.
Banii ii faci, ii pierzi iar timpul trece implacabil. In schimb oamenii se indeparteaza si se uita, chiar daca nu ar trebui.
Nu stiu daca visul a fost subconstientul meu vinovat sau un semnal de trezire, dar ma bucur sincer ca l-am avut.

image

Nu orice carte te face sa plangi.

Posted on

Nu mai citisem o carte de foarte mult timp.. aproape 2 luni. O perioada prea lunga pentru mineDar am primit zilele trecute de la sora mea, mai multe carti, din care am ales Hotul de carti. Poate ati vazut filmul, poate ati citit cartea. Eu nici nu vazusem filmul si nici macar nu auzisem de carte.

http://jaystab.deviantart.com/art/The-Book-Thief-200556365
http://jaystab.deviantart.com/art/The-Book-Thief-200556365

Trebuie sa spun ca m-a atras titlul. M-am gandit ca daca m-as apuca de furat, tot carti as fura si eu. Spre deosebire de alte carti, nu i-am citit nici recenziile, nici macar ce scrie pe spatele ei. Am vrut sa fie o supriza absoluta. Si ce surpriza a fost…

Suntem in Germania nazista si urmarim povestea lui Liesel, o fetita de doar 9 ani, la inceputul cartii. Fundalul este Al Doilea Razboi Mondial. Ea este de evreica  si este trimisa de mama ei la o familie de germani ce o va proteja de Holocaust. Pare cunoscut, te astepti la ceva, pentru ca ai mai citit carti ce trateaza subiectul. Dar este diferita de restul cartilor pe care le-am mai citit.

Povestea ti-o spune Moartea, inserand comentariile sale, greutatile pe care trebuie sa le indure doamna, fara coasa,duma cum ea spune. Un razboi este un timp plin de munca pentru Moarte, dar cu toate astea reuseste sa treaca pe langa Liesel si sa ii urmareasca cariera de hot de carti. Printre bombele ce cad si oamenii pe care ii ridica la cer, Moartea devine interesata de mica fetita, recunoscand ca “este bantuita de oameni”.

Liesel nu fura carti pentru bani ci pentru ca au o semnificatie. Prima ei carte este Manualul Groparului, ce a furat-o atunci cand fratelele ei a murit. Liesel se foloseste de carti pentru a evada de lumea din jur, la fel cum facem toti cei care citim. Furtul face totul sa se simta altfel, sa o faca sa se simta vie. Obsesiv reciteste cartile pe care le fura si isi dezvolta o dorinta imensa de a citi. Pe parcurs va si scrie, asternandu-si povestea ei si a familiei.

Finalul cartii se intrezareste de la inceput, caci Moartea nu suporta suspansul si aminteste devreme pe cei pe care ii va ridica la cer, intr-un viitor mai apropiat sau nu. Cu toate astea sfarsitul cartii te loveste din plin si daca esti ca mine, probabil vei plange pentru oamenii ce vor muri. Vei plange chiar si pentru Moartea ce pare sa fie mai umana decat Fuhrerul sau razboiul dezlantuit intre oameni.

Sunt putine cartile pe care le-am citit fara sa le las din mana. Hotul de carti este una dintre ele. Poate ce am scris eu mai sus nu este o recenzie de top, sau macar una buna. Dar daca cititi, ar fi pacat sa treceti peste o asemenea carte. Chiar daca te face sa plangi.

Maitreyi. Iubirea si raspunsul.

Posted on

Acum, mult timp, in perioada liceului incepeam sa citesc romanul lui Mircea Eliade, Maitreyi. Tocmai terminasem “Romanul adolescentului miop”, o alta carte ce mi-a marcat perioada respectiva. Aveam impresia ca Eliade ma intelege. Ca a scris cartile special pentru mine.2475011423141772700_700

Revenind la Maitreyi, trebuie sa marturisesc ca ma fascina descrierea Indiei. Tensiunea erotica era pe locul 2 pentru mine, contand mai mult descrierile obiceiurilor si a oamenilor. Sistemul de caste, europenii si intreaga filozofie de viata indiana era ceva extraordinar. Desigur ca eram captivat si de jocul iubirii dintre cei doi oameni, atat de diferiti si totusi atat de asemanatori in modul in care simteau iubirea.

Trairile lor sunt atat de intense incat fac ca ceva in tine sa rezoneze, chiar daca ai trait o situatie asemanatoare sau nu. Jocul unui “flacari-iubiri” te atrage ca un magnet si cu toate astea simti tragedia in aer. O simti pe masura ce parcurgi paginile si cu toate astea nu poti sa te opresti.

Finalul cartii il stim cu totii. Dupa ce am terminat cartea nu am mai citit nimic vreme de vreo luna. Atat de trist eram si atat de sigur ca nu voi mai citi o carte mai buna. Tristetea mi-a trecut si am citit si alte carti, dar putine s-au mai ridicat la nivelul acela de intensitate pe care l-am simtit cand am citit Maitreyi.

Au trecut vreo 8-9 ani de atunci si desi am stiut intotdeauna ca exista un raspuns, scris de Maitreyi Devi,  Dragostea nu moare, niciodata nu am avut intentia sa o citesc. Aveam impresia ca va rapi ceva din emotiile simtite de mine atunci, de a desacraliza experienta mea.

Intr-un final am citit si raspunsul. Cartea este plina de simbolism indian, dupa cum ma asteptam, dar un stil aparte in care este scrisa. Nu este o inlantuire cronologica specifica europenilor, ce ii arata farmecul indian. Dar ce m-a dezamagit cel mai mult a fost faptul ca este scrisa pentru a respinge senzualitatea imprimata de Eliade cartii sale. Un fel de dezvinovatire, desi nu era cazul, pentru ca stiam cu totii ca Eliade s-a folosit de fictiune. Presupun ca traditia indiana cere apararea prestigiului si al famililei.

Cu toate astea dupa ce am citit cartea, tot ce am retinut nu a fost intalnirea ciudata intre cei doi oameni aflati la sfarsitul vietii, ci iubirea ce razbate din aceasta dupa 42 de ani de la intamplari. O Maitreyi casatorita, fericita langa sot, copii si nepoti, dar si o Maitreyi ce dupa atat de mult timp inca tine vie imaginea unui Mircea ce i-a ravasit viata. Reprosul pe care il face lui Eliade, de a fi fugit dupa o simpla dojana, arata in opinia mea, dorinta ca acesta trebuia sa lupte pentru ea, pentru ei. Nu te rascoleste dupa mai bine de 4 decenii o intamplare fara o anume insemnatate.

Ramane o carte ce arata si cealalta fata intamplarilor, un caz unic in literatura, dupa cunostintele mele. Dar daca ar fi sa aleg intre “Maitreyi” si “Dragostea nu moarte” as alege fara sa ezit lucrarea lui Eliade. Chiar daca nu este versiunea reala, romantismul este ceva ce prefer, iar exotismul romanului m-a urmarit pana acum si probabil o va face pana la batranete.

Expiration Date

Posted on

Ieri stateam pe un scaun in bucatarie, alternand intre televizorul deschis si mama ce povestea cu mare patos ceva extrem de interesant, pentru ea. Si eram cu o ureche la ea si cu una la tv, cand tot schimband canalele, am dat peste o emisiune d-aia regizata, romaneasca. Doi indragostiti ce isi jurau dragoste vesnica. Pe langa faptul ca m-a ingretosat declaratia asta si modul actorilor de a spune ceva atat de puternic, in cel mai banal mod cu putinta, o intrebare a aparut in mintea mea.forver

Ce este vesnic in lumea asta? Noi oamenii avem o data de expirare, atat doar ca nu o avem tiparita pe noi, ca orice produs pe care il gasim in magazin. Nu doar ca suntem extremi de fragili in fata naturii, dar nici trupul nostru nu este creat pentru o perioade mari de timp.

Apoi m-am gandit ca noi, fiintele umane, avem un avantaj si anume ne putem lega numele de ceva. Cezar, Alexandru cel Mare, Napoleon, Hitler sau Mao, toti sunt amintiti datorita lucrurilor pe care le-au facut. Dar oare cat de mult ii vom tine si pe ei minte? Vor mai fi ei cunoscuti peste secole?

Dar stai ca avem piramidele si Colosseumul ce sunt din piatra si vor dainui multa vreme de acum incolo. Vor indura ca si pana acum generatii intregi. Pana cand vor fi macinate de trecerea timpului si se vor transforma intr-o gramada de praf ce va fi luat de vant.

Si apoi m-am gandit la punctul initial: iubirea. Pai aici este si mai grav, pentru ca se pare ca ea dureaza 3 ani. Si chiar daca nu dureaza atat si treci de punctul asta, oare chiar mai este aceeasi iubire si dupa 50 de ani? Sau este doar o amintire a unui timp in care iubeai cu adevarat sau o obisnuita ?

Pana si stelele se vor stinge intr-un final, aducand universul intr-un intuneric, ca mai apoi si acestuia  sa ii vina sfarsitul.

De ce ai alege sa-i spui cuiva ca iubirea ta este vesnica?