27

Facebook-ul mi-a aratat ca am postat acum un an un articol intitulat “26”. L-am citit iarasi si mi-am dat seama ca intr-adevar scriu rar, dar am zis ca traditia ar trebui pastrata si sa mai scriu unul si anul acesta.

Realitatea este ca ma simt resemnat. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau, dar asta simt. Poate este doar trecerea inoxerabila(cat de des poti sa folosesti cuvantul asta?) a timpului ce isi pune amprenta asupra mea. Mi-am observat reactiile in ultimul timp si mi-am dat seama ca nu prea imi pasa de nimic. Am momente in care ma intreb de ce nu reactionez cum o faceam inainte. Nu ma mai enervez atat de usor, nu ma simt uimit de orice dar nici nu ma bucur din orice chestie. As vrea sa spun ca este intelepciunea acumulata de-a lungul anilor, dar who am I kidding? Nu, pur si simplu nu ma ating lucrurile ce inainte imi provocau un raspuns emotional, de un fel sau altul.

Pe de alta parte imi dau seama ca este vorba si de rutina de zi cu zi, ce iti erodeaza din imaginatie, asteptari si emotii. Dovada cea mai evidenta este numarul de postari publicate anul asta. Senzationalul nu mai este atat de socant, asteptarile sunt poate mai mici iar visurile raman impinse undeva in spate de nevoile de zi cu zi.

Inveti sa renunti la anumite lucruri si sentimente pe care le consideri copilaresti. Nu pentru ca te maturizezi brusc ci pentru ca de multe ori ti se par nepotrivite sau inutile. Inveti ca nu poti sa mergi inainte avand un torent de idei contradictorii si ca trebuie sa alegi. Poate n-am facut alegerile corecte, dar partea cea mai importanta este ca intotdeauna trebuie sa renunti la ceva.

Nu vreau sa credeti ca ma simt trist sau ca am ajuns deja la faza in care incep sa numar anii. Fiecare zi este minunata in felul ei, doar ca de multe ori simt ca o traieste altcineva.

Au fost oameni ce m-au intrebat cum este la 27 ani. Daca toate chestiile de mai sus nu spun prea coerent ce as vrea sa spun, cred ca cel mai bun raspuns pe care l-as putea da este “Meh”.