Tricoul preferat

Am un tricou foarte vechi in sifonier. Culorile s-au dus de pe el si frumoasa imagine a cocosului galic, simbolul Campionatului Mondial din 1998 este doar un contur sters. Il am de atunci, de cand aveam 8 ani. Imi venea pana la genunchi atunci, dar era cel mai frumos tricou pe care il aveam.

Am crescut si l-am purtat pana cand a ajuns atat de sters incat nu-l pot purta decat atunci cand dorm. Dar nu l-am aruncat, desi au fost momente in care vroiam  sa o fac. De fiecare data amanam, ca mai apoi sa il pun la loc. Cand il iau pe mine, sunt iarasi copilul de 8 ani ce urmarea meciurile de fotbal cu o pasiune pe care astazi nu o mai regasesc in nicio actiune de-a mea. Ma simt liber, fericit si fara absolut nicio grija.  Pentru alea 5 minute cat dureaza sa ma ia somnul …sunt fericit.

Cand am terminat generala, as fi luat cladirea acasa cu mine, atat de mult imi era dor. Apoi mi-am dat seama ca desi, tineam la locul ala care ma primise zi de zi, mai mult iubeam oamenii ce imi devenisera a doua familie timp de 8 ani. In liceu a fost si mai dureros, pentru ca stiam ce urmeaza la sfarsitul celor 4 ani. A fost de parca imi pierdusem sensul de a ma trezi dimineata. Nu trebuia sa ma duc nicaieri, nu vorbeam cu nimeni si totul era atat de calm incat imi venea sa o iau razna. Dar a trecut cu timpul si asta. Si sar dintr-un colectiv in altul, legand cu greu prietenii, caci nu mai am 6 ani si schimbul de jucarii sa pecetluiasca o prietenie trainica.

Problema ramane. Ma atasez usor si ma desprind greu. De oameni, de locuri de amintiri. De un tricou vechi.