Top 5 Mistere

Posted on Updated on


Misterele fac parte din viata noastra chiar daca ne place sau nu. De multe ori refuzam sa credem ca in ziua de astazi, cu un astfel de nivel tehnologic mai exista lucruri pe care nu le putem rezolva sau macar explica. Mai jos aveti o lista cu 5 astfel de mistere. Enjoy!( eu am facut-o)




Cavoul Chase – In secolul XVIII familia Chase, din Barbados a cumparat un cavou in care familia avea sa fie ingropata. In 1808 si 1812 sicriele celor doua fete ale lui Thomas Chase au fost depuse in cavou. Intrarea a fost acoperita cu o piatra imensa de marmura. Cand tatal celor doua fete a murit, cavoul a fost deschis pentru ca cel de-al treilea sicriu sa fie depus, dar oamenii au avut parte de o surpriza. Sicriele de plumb erau intoarse cu fata in jos, fara sa exista un semn sau o urma de intrare prin efractie. La nici doi ani, cavoul a fost deschis iarasi pentru o ruda si iarasi toate sicriele erau deranjate.  Doua erau unul peste altul iar al treilea intr-un colt. Lumea a auzit de intamplare si a fost prezenta la nici 6 saptamani cand un alt membru al familiei Chase trebuia ingropat. Nu au fost dezamagiti nici de data asta. Pana si guvernatorul insulei a fost de fata cand sicriele au fost puse la locul lor, iar sigilii au fost puse in tot mormantul. Dupa ce zgomote au fost auzite din cavou, politia coloniala a deschis cavoul si a descoperit sigiliile intacte dar sicriele mutate. De atunci cavoul sta gol si nicio explicatie nu a fost gasita.



Urmele Diavolului –  In 1855, pe data de 8 februarie oamenii din Devon, Anglia au gasit niste urme foarte ciudate. Masurand intre 4 si 7 centimetri si la distanta de 10 de centimetri una de alta, urmele de potcoava au fost gasite pe o distanta de 100 de mile. Nu ar fi nimic extraordinar, dar aceste urme mergeau in linie dreapta, indiferent de obstacol. Au fost gasite pe acoperisurile casei, printre copaci, pe camp, pe capite de fan sau chiar pe interiorul unor tevi. Cainii de vanatoare nu au gasit niciun miros si nimeni nu poate spune ca a fost o farsa tinand cont de distanta enorma si timpul de doar o noapte.


Sferele de metal – De cateva decenii minerii din Africa de Sud au descoperit zeci de sfere din metal in adancurile minelor de diamant. Ele masoara cam 2-3 centimetri si au la ecuator 3 santuri paralele. Sunt doua tipuri de astfel de sfere ce au fost gasite pana acum; prima este plina, dintr-un metal albastru, in timp ce a doua este scobita si umpluta cu o substanta albicioasa. Problema si mai mare vine atunci cand afli ca aceste sfere au fost gasite in roci ce dateaza de acum 2,8 miliarde de ani.



Putul de pe Insula Oak (Nova Scotia)  – Aceasta groapa in pamant este cunoscuta inca de la inceputul secolului XVII si se presupune ca pe fundul ei se afla o mare bogatie. Problema este ca nimeni nu a ajuns pana acolo ca sa spuna cu siguranta. Dat teoriile sunt multe si avem de la o comoara a piratilor pana la o baza a OZN-urilor. Chestia cu adevarat ciudata este ca de peste un secol mai multi oameni si-au pus in minte sa sape cat mai adanc si ajuns pana in ziua de astazi la o adancime de peste 50 de metri. Misterul devine si mai adanc ( nu m-am putut abtine) cand afli ca in groapa la fiecare cca 3 metri s-au gasit platforme din stejar, apoi diferite obiecte. Interesant este ca s-au gasit si rogojini create din fibre de cocos, ce nu creste in Canada. Apoi s-au gasit pietre inscriptionate, obiecte din metal si puturi ce inunda galeria imediat, parca pentru a opri descoperirea adevarului. O diagrama a saptaruilor si puteti gasi aici.


Semnalul WOW – Imaginea de mai sus arata notarea pe care un astronom de la SETI( cautarea pentru inteligenta extraterestra) a facut-o pe foaia ce inregistra activitatea telescopului radio. In data de 15 august 1977 Dr. Jerry R. Ehman a detectat un semnal de 72 de secunde  de la telescopul Universitatii Ohio. Pentru ca telescopul era fix, durata maxima pe care un semnal o putea avea era de 72 de secunde, datorita rotatiei Pamantului. Semnalul  extraterestru trebuie sa creasca in primele 36 de secunde, sa atinga maximul si apoi sa decreasca. Exact acest lucru s-a intamplat pentru semnalul WOW, aratand ca undele radio nu provin din sistemul nostru solar. Telescopul era indreptat spre constelatia Sagetatorului, spre steaua Chi-1 Sagetator. Semnalul nu s-a mai repetat de atunci desi mai multe telescoape s-au indreptat spre acea portiune de cer. Oamenii de stiinta au exclus exploziile solare, supernovele sau orice alt fenomen stiut pana astazi de stiinta moderna.

Advertisements

2 thoughts on “Top 5 Mistere

    Stefan said:
    17 March 2013 at 18:38

    Foarte interesat, parca se ridica un pic parul pe maini. 🙂

    Like

    Macau Ionut-Gabriel said:
    17 March 2013 at 21:05

    :)) Am citit cateva alte mistere ce erau mai infricosatoare, dar am zis ca daca eu m-am speriat si cine citeste o sa pateasca la fel, asa ca nu le-am mai inclus in top. Poate altul mai spooky>:)

    Like

Hai bine... comenteaza.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s