Totul este relativ

Posted on Updated on


Printre picaturile de timp liber am decis sa mai scriu si o postare mica. Despre cam tot ce s-a intamplat in ultima perioada. 
In primul  rand m-am despartit de prietena. De ce? Pentru ca aparent nu acord destul timp relatiei noastre. Nu acuz si nu ma scuz. Cam asta este adevarul, dar altfel nu se poate acum.
In al doilea rand am fost la alegerile mult asteptate. Sunt un cetatean model si am vrut sa-mi fac datoria civica. Am ramas surprins de faptul ca am fost nevoit sa astept la coada vreo 10 minute pana am putut vota. Atat de multa lume era acolo, de parca se dadea ceva. Cu cine am votat, nu este atat de important caci nu vad diferente majore de program politic. Doar ca nu l-am votat pe domnul ce vroia sa planteze pepeni in Ferentari sau pe cel care ne construia 10 biserici in fiecare sector.
In ultimul rand ma pregatesc pentru licenta. Si in prima oara dupa 3 ani trebuie sa invat serios. Destul de dificil dupa ce ti-ai pierdut antrenamentul. Dar oricum cred ca o sa fie ok. Spre deosebire de cei care dau Bacul acum, ce s-au plans de subiectele grele la oral, desi au fost examinati de profesorii lor. 
Pana una alta, daca dati licenta sau Bacul va urez bafta! Sa ne auzim cu bine la o bere dupa ce trecem.
Advertisements

26 thoughts on “Totul este relativ

    Cazare Brasov said:
    15 June 2012 at 10:46

    Si cum este fara prietena? …:D

    Like

    Terenuri de vanzare said:
    15 June 2012 at 10:55

    mai de prietena…eu cred ca daca vei face un efort daca chiar vrei te vei impaca…de votat am votat si noi…si in rest bafta la licenta:)

    Like

    Centrale electrice said:
    15 June 2012 at 14:03

    Ce poza interesanta 😉

    Like

    Johnny said:
    15 June 2012 at 14:22

    @ Cazare: deocamdata nu simt nicio diferenta:))

    Like

    Jucarii copii said:
    18 June 2012 at 12:10

    Daca apuci sa te obisnuiesti fara ea..:) e de domeniul trecutului..apropo bafta cu licenta!:)

    Like

    Pensiuni Busteni said:
    21 June 2012 at 7:43

    si eu am licenta intr-o saptamana si habar nu am de nimic nu stiu ce o sa fac dar sper sa fie bine.mut noroc la licenta ca sigur ai nevoie 🙂

    Like

    Cazare Sinaia said:
    21 June 2012 at 13:37

    Inseamna ca nu ai iubit-o destul daca nu ii simti lipsa…simti nevoia sa cunosti alte fete?daca e asa atunci e clar ca nu era iubire…

    Like

    Rca ieftin said:
    21 June 2012 at 16:08

    Concentreaza te pe ce iti trebuie momentan…vezi ti de interesele tale..oamenii sunt rai si la un moment dat tot te vor dezamagii:)

    Like

    Ferestre termopan said:
    24 June 2012 at 13:45

    Te-ai despartit de prietena..te poti concentra pentru examen? nu te afecteaza deloc?

    Like

    Spalatorie auto said:
    25 June 2012 at 13:26

    Ce ai facut la licenta?:D

    Like

    Vopsitorie auto said:
    27 June 2012 at 10:04

    te ai impacat cu prietena?

    Like

    Filmari nunti said:
    28 June 2012 at 11:30

    Felicitari pentru articol!!

    Like

    Masaj anticelulitic said:
    3 July 2012 at 14:06

    pare rau pentru prietena ta 😦

    Like

    Canapele extensibile said:
    3 July 2012 at 14:40

    Cand ne auzim la bere?:D

    Like

    Implant dentar said:
    4 July 2012 at 10:31

    Sunt diverse etape in viata fiecaruia..daca ti au pierdut prietena nu inseamna ca ti ai pierdut viata..vine alta..cat despre licenta sunt sigura ca s a terminat cu bine!:)

    Like

    Imbracaminte online said:
    5 July 2012 at 12:02

    Mda. Dak o iubesti cu adevarat lupti pt ea 🙂 dak nu cedeaza inseamna k nu a fost niciodata a ta cu adevarat .

    Like

    Radio online said:
    6 July 2012 at 9:35

    Te obisnuiesti tu!:) ciorba reincalzita nu are acelasi gust niciodata!:)

    Like

    Magazin haine online said:
    6 July 2012 at 14:54

    Cam asa este …

    Like

    Carti online said:
    9 July 2012 at 14:38

    Cel mai bine e sa te concentrezi pe ce trebuie!:)

    Like

    Cabinet stomatologic said:
    10 July 2012 at 10:07

    Lasa mai..fete sunt multe.Se inchide o usa se deschide alta! Bafta pe viitor:)

    Like

    Hosting gratuit said:
    10 July 2012 at 10:17

    Asa este 🙂

    Like

    Masini de inchiriat said:
    10 July 2012 at 11:35

    Urat.. pt k eu consider k trebuie sa fii alaturi de pers iubita si knd e mai greu 🙂 sa intelegi si s fii inteles 🙂 dak nu… nu a fost pt tine 🙂

    Like

    Plan de afaceri said:
    11 July 2012 at 11:42

    Succes in continuare 😉

    Like

    Auto secondhand said:
    18 July 2012 at 15:11

    un articol impecabil!

    Like

    Masaj erotic Bucuresti said:
    23 July 2012 at 9:15

    Multa bafta in continuare,restul ti le faci cu mana ta sau vin de la sine..

    Like

    Masina de spalat vase said:
    14 August 2012 at 13:10

    Eu sper ca totul sa iese cum vrei tu!

    Like

Hai bine... comenteaza.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s